
Poliţiştii hunedoreni au fost ignoraţi ieri seară, în Deva, de un şofer, care nu a oprit la semnalele lor. Tânărul de la volan, care avea şi o substanţă vegetală în maşină, a încercat să fugă, a lovit două maşini parcate şi în tentativa sa de a scăpa de oamenii legii a izbit inclusiv autospeciala care era pe urmele sale.
Şoferul rebel a fost apoi imobilizat.
În jurul orei 23.30 polițiștii au efectuat semnul regulamentar de oprire a unui autoturism care circula pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Deva. Conducătorul autoturismului a refuzat să oprească, motiv pentru care echipajul de poliție a pornit în urmărirea acestuia. „La intersecția străzii Mihai Eminescu cu strada Bejan, conducătorul autoturismului a pierdut controlul direcției și a acroșat două autoturisme parcate pe partea stângă a sensului de mers. Autospeciala de poliție a oprit în spatele autoturismului, moment în care conducătorul auto, în încercarea de a se sustrage controlului, a cuplat marșalierul autoturismului și s-a deplasat cu spatele, lovind autospeciala de poliție. Conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din Deva, a fost imobilizat de polițiști și condus la sediul unității, pentru continuarea cercetărilor”, informează IPJ Hunedoara.
În autoturism a fost găsită o substanță vegetală, care a fost ridicată pentru cercetări. Tânărul aflat la volan a fost transportat la unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii prezenţei în organism a substanțelor psihoactive. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, doar pagube materiale.