figure id="attachment_509573" aria-describedby="caption-attachment-509573" style="width: 559px" class="wp-caption aligncenter">

20 de camioane care transportă ajutoare pentru Gaza vor începe să circule prin punctul de trecere Rafah cel mai devreme vineri, au declarat oficiali de la Casa Albă, deoarece Egiptul trebuie mai întâi să repare drumul care traversează granița, distrus de loviturile aeriene, transmite Reuters.
Peste 200 de camioane și aproximativ 3.000 de tone de ajutoare sunt poziționate la sau în apropierea punctului de trecere Rafah, singura legătură a Gaza cu Egiptul, a declarat șeful Semilunii Roșii pentru Sinaiul de Nord, Khalid Zayed.
Casa Albă a semnalat că 20 de camioane vor fi lăsate să treacă.
Deși acordul a reprezentat un progres, fluxul de ajutor va fi în continuare inferior nevoilor.
Miercuri, Martin Griffiths, șeful serviciului de asistență al ONU, a declarat în fața Consiliului de Securitate că organizația a încercat să readucă livrările de ajutoare în Gaza la 100 de camioane pe zi, nivelul de dinaintea conflictului dintre Israel și Hamas.