
Căzută în Liga 3 în vară, Politehnica Timişoara a refuzat să se prăbuşească precum Braşovul ori Baia Mare. Deşi nu au fondurile echipelor susţinute de primării şi/sau consilii judeţene, alb-violeţii sunt în cărţi cel puţin pentru play-off şi chiar pot lupta pentru barajul de promovare la care visează suporterii. Cei care au venit în toamnă la jocuri pe „Electrica” nu au rămas dezamăgiţi. „Grădiniţa” lui Paul Codrea, cu câteva întăriri „din vecini”, a jucat un fotbal atractiv, marcând multe goluri şi oferind speranţe. Un cotrast puternic faţă de dezastrul precedentelor două stagiuni de Liga 2.
Era mult pesimism în jurul lui Poli în contextul celei de-a doua retrogradări consecutive, de această dată cu consecinţe în vară şi fără o susţinere financiară puternică. La care se mai adaugă şi lipsa unei arene moderne în oraş. Directorul executiv Costel Pantilimon ar putea spune acum o vorbă de pe la Manchester „a blessing in disguise” despre modificarea masivă a lotului cel puţin, în condiţiile în care numeroşii juniori promovaţi la seniori au confirmat. Semn că acea clasificare FRF a academiilor nu e una mincinoasă. Printre protagonişti numărându-se Dan Pureca (n. 2004) ori Fabian Marincu (n. 2005), ambii cu câte patru reuşite. Iar în defensivă Paul Codrea a insistat cu un puşti şi mai tânăr, Aurel Vlaicu (2006). Păcat că aceeaşi federaţie nu a mai avut ochi pentru ei în ultima parte a anului, juniori de la divizionare „C” la loturile naţionale mai sunt.
„Cred că e peste aşteptări ca joc, puncte mă gândeam că vom face, totuşi ne gândeam că o să reuşim. Practic era greu în vară când am pornit. De afară poate pare simplu, când eşti în interior nu e aşa de simplu. Am plecat cu mulţi tineri, dar până la urmă am reuşit să aducem şi câţiva jucători mai experimentaţi, gen Haloş, Victor Prună, care au venit, nici ei nu foarte bătrâni, Victor are 26 de ani şi Haloş 22. Dar ne-au ajutat. Cumva ne-am reglat din mers, poate primele două etape acolo, un pic şi campionatul a început pentru noi prin surprindere. În prima etapă trebuia să jucăm cu Crişul Chişineu-Criş, ştiam că nu jucăm, apoi a intrat Buziaşul şi ne-au anunţat cu două zile înainte de meci că vom juca în prima etapă. Începutul a fost mai greu, dar ne-am reglat pe parcurs şi apoi echipa a devenit constantă, am început să ne cunoaştem, să avem relaţii de joc. Am avut multe meciuri reuşite, în special acasă. Într-adevăr în deplasare am suferit puţin, dar sunt şi motive obiective, e clar că şi noi putem să jucăm mai bine în deplasare. Una peste alta suntem mulţumiţi”, a comentat Paul Codrea bilanţul toamnei.
Poli a bifat în prima parte a campionatului un parcurs aproape perfect acasă, cu numai două semieşecuri, în rest doar victorii, unele dintre ele la scor, inclusiv cu adversari cu pretenţii la play-off cel puţin (5-0 cu Pecica, 6-1 cu Lipova). În schimb, în deplasare, lucrurile s-au mişcat mai greu şi aici s-a bifat un „stats” negativ, niciun gol în prima repriză pe terenuri străine. „Chiar am văzut şi eu şi am fost surprins, le-am spus la băieţi chestia asta, dar ocazii ne-am creat. Poate ne-a lipsit un pic răutatea, maturitatea în deplasare, să marcăm mai repede. Nu vreau să fie o scuză, dar am văzut pe ce terenuri am jucat în deplasare, în plus a venit toamna cu terenuri tot mai grele, cu vânt, ploaie, noroaie. E important totuşi să jucăm pe terenuri bune. Contează foarte mult (terenul propriu), mai ales că noi şi Oradea suntem poate singurele echipe cu suporteri, care au într-adevăr un public important în spate şi chiar s-a văzut că pe teren propriu a fost foarte bine. Vreau să menţinem trendul ăsta”, a spus Codrea despre avantajul terenului.
Cu 30 de puncte (contabilizate) Poli e pe 2, la şapte puncte în spatele liderului FC Bihor, la egalitate cu locul 3, Peciu Nou, la două distanţă de locul 4 – Progresul Pecica, care ocupă ultimul loc de play-off cu trei runde înainte de finalul sezonului regular, respectiv la patru puncte de Buziaş (locul 5). Alb-violeţii au, cu 36 de goluri marcate, a doua apărare a seriei, iar cu 14 încasate a doua cea mai bună apărare, tot după FC Bihor, cu care ar fi fost la egalitate la acest ultim aspect de nu ar fi fost acel eşec la masa verde cu Buziaş.
Poli e neînvinsă cu Bihor, bifând două remize (ambele cu 1-1), dar nici nu a reuşit să o învingă pe Phoenix Buziaş în duelurile oficiale – trei la număr (Cupă plus două în campionat). Mai mult, acel 0-0 de la Carani s-a transformat în eşec pentru folosirea lui Curescu în stare de suspendare. După sesizarea Comisiei de Disciplină FRF, la circa o lună după „faptă”, conducerea l-a dat afară pe delegatul Ciprian Freanţ. „Cu ei (n.r. Buziaşul) chiar am avut ghinion, dar asta este, s-a întâmplat, nu avem ce să schimbăm, mergem înainte. O luăm ca atare, dar într-un fel ghinionul a depins şi de noi, că dacă noi reuşeam să câştigăm… Mă refer la acel 0-0 de pe teren propriu, am dominat şi am avut multe ocazii, poate se schimba puţin… pe undeva şi meciurile acelea în care nu ai reuşit te pot ajuta să vezi unde ai probleme şi să îmbunătăţeşti. Nu ne-a afectat (n.r. eşecul la masa verde), dar a pus un pic de presiune. Dacă noi nu câştigam la Ineu şi am fost foarte aproape să nu câştigăm, lucrurile se complicau foarte tare, nici acum nu sunt rezolvate, dar suntem totuşi într-o poziţie bune. Dacă nu câştigam, coroborat cu ce am păţit la meciul cu Buziaş, din locul unde eram fericiţi şi liniştiţi, dintr-o dată, …şi nu a fost vina băieţilor…”, a mai precizat tehnicianul polist.
Trei-patru întăriri aşteptate
Până acum alb-violeţii au anunţat oficial o singură despărţire, cea de atacantul Patrick Paşcalău, care nu a reuşit să marcheze în 11 apariţii, înregistrând două assisturi. „Nu i s-a reproşat nimic, din contră, vreau să-i mulţumesc pe calea aceasta. A avut încredere în mine, nu s-a acomodat pur şi simplu. E şi foarte tânăr, acum a împlinit 18 ani, e şi în clasa a XII-a, copil cu potenţial, la lotul naţional, a debutat la Liga I, poate a fost un pic prea multă presiune pe el, s-au aşteptat multe lucruri de la el. E încă un copil, cumva poate nu a dus presiunea asta şi nu s-a acomodat. E greu acum şi cu naveta, fiind clasa a 12-a, cu BAC-ul poate şi asta l-a împins să facă un pas înapoi. Eu îi mulţumesc că a fost cuminte, disponibil, s-a antrenat bine, numai cuvinte de bine am de spus despre el”, a explicat Paul Codrea plecarea juniorului crescut de UTA. Ceilalţi jucători cu origini în judeţul de la nord s-au integrat, în schimb, perfect la alb-violeţi: David Popa e golgheterul echipei şi al doilea marcator al seriei – 12 reuşite (20 are Sergiu Jurj de la FC Bihor), Victor Prună a ajuns rapid un jucător-cheie în linia mediană, în timp ce Andrei Haloş e „senator” pe postul de fundaş dreapta şi a marcat în ultimele două jocuri, deci inclusiv golul de trei puncte de la Ineu.
Un alt jucător care nu mai face parte din planuri e fundaşul stânga veteran Carol Taub. „Taub n-a desfăcut contractul, e încă în afara lotului. Cu Carol e situaţia diferită. Cred că va mai fi minim o plecare, două, 100% una, acum încercăm să reziliem, deocamdată nu am reuşit”, a mai precizat „principalul” Politehnicii despre capitolul plecări.
Fostul internaţional a vorbit şi despre viitoarele achiziţii, aşteptându-se în principiu jucători mai experimentaţi pentru luptele din primăvară. „Noi avem câteva posturi. Am terminat sezonul cu foarte puţini jucători, pe bancă şi în teren, şi e clar că lotul… plus că Mura a fost accidentat, după ce şi-a ispăşit suspendarea a jucat trei-patru meciuri, după care a venit accidentarea de la Socodor, şi nu am mai putut conta pe el. Carol nu mai era în lot, Tudoran accidentat. Şi oricum, pe lângă experienţă ai nevoie de jucători pur şi simplu să completezi lotul, de aia zic că trei-patru jucători cu siguranţă o să vină. Pentru că eram puţini, foarte puţini la antrenament, şi dacă luam de la juniori descompletam lotul juniorilor, că nici ei nu erau foarte mulţi şi atunci cumva sufeream toţi, şi noi şi juniorii. Am şi contactat câţiva jucători, urmează să vedem dacă ne înţelegem, dacă o să fie de acord… ştim cam pe cine vrem”, a subliniat Codrea.
Încă de la începutul toamnei zvonurile spuneau că Poli, în actuala formulă (şi fără sprijin de la autorităţi), nu va rezista decât până în iarnă dacă nu apar şi ceva sponsori puternici lângă echipă. Firmele nu prea s-au înghesuit să vină la alb-violeţi în „C”, în schimb se pare că problemele financiare nu sunt aşa de grave precum se vehiculau.
„Ne dorim bineînţeles să vină mai mulţi, poate nu a fost aşa cum am sperat, deşi pe partea sportivă lucrurile au funcţionat şi din punctul ăsta de vedere mă aşteptam să mai vină nişte oameni. Dar se pare că e mult mai greu sau condiţiile actuale sociale sunt mult mai grele decât credeam eu şi oamenii vin tot mai greu la sport.
Acum şi cu banii primăriilor nu ştiu cât o să ţină şi se întrevăd lucruri urâte şi pentru sport, pentru că viaţa e tot mai grea, înţeleg că nu e uşor să bagi bani. Trebuie să fii pasionat. Să ai un obiectiv. Nu ştiu de ce nu au venit mai mulţi, dar avem speranţe… Eu ştiu că băieţii sunt la zi, banii sunt la zi, s-a plătit tot ce a fost promis. Eu nu ştiu, în alte părţi (n.r. ale clubului) nu ştiu (situaţia)…”, a adăugat Paul Codrea.
Fanii, un plus
Pe lângă faptul că mulţi tineri au evoluat peste aşteptări, fără îndoială Poli a fost avantajată în faţa altor grupări fără tradiţie de publicul propriu. La scurt timp diferendurile cu noua conducere au fost lăsate la o parte iar junii au primit un imbold când lucrurile nu se legau în primele meciuri. Un astfel de moment petrecându-se la Lipova. Altfel, deşi „Electrica” nu s-a umplut complet, în condiţiile unor bilete foarte scumpe pentru acest nivel (30 lei la tribuna I, respectiv 20 la T2), majoritatea meciurilor de la Pădurea Verde s-au disputat cu peste 400 – 500 de spectatori iar atmosfera a fost de fiecare dată dominată de „Peluza Sud”. Mai mult, au fost jocuri în deplasare în care numărul timişorenilor sosiţi la teren a fost superior gazdelor. Galeria fiind prezentă peste tot. Vechea casă, „Ştiinţa” a rămas în acest sezon casa grupelor de juniori şi ale senioarelor, lidere în SuperLiga feminină.
„Le mulţumim suporterilor, care chiar au fost alături de noi din toate punctele de vedere, le mulţumim foarte mult, le urăm sărbători fericite şi să vină în număr cât mai mare la anul. Partea a doua de campionat, se ştie, e întotdeauna mai grea, sperăm să ne calificăm cât mai repede în play-off şi acolo să ne luptăm până la capăt. Ce o să reuşim, o să vedem. Dar din partea noastră promitem multă implicare, determinare, muncă şi energie. Şi mutarea pe Electrica cred că a fost inspirată. Îi simţim mai aproape, tribuna e mai aproape, e parcă un stadion făcut pentru fotbal, păcat că nu are o capacitate mai mare, că veneau şi mai mulţi oameni. De multe ori a fost aproape plin stadionul şi ăsta e un fapt pozitiv”, a conchis Paul Codrea.
Cantonament şi amicale în zonă
La fel ca în majoritatea pauzelor competiţionale Politehnica va efectua un cantonament pe plan loc şi va disputa multe jocuri în oraş. Echipa a avut ultima mişcare a anului vineri. Reunirea e programată pe 15 ianuarie, după vizita medicală din data de 10.01. Stagiul centralizat va fi în perioada 28 ianuarie – 4 februarie, când jucătorii vor fi cazaţi la Casa Politehnicii Nr. 2.
Testele nu sunt nici ele foarte „spectaculoase” ca nume, aşa cum era de aşteptat. Iniţial se dorea, pe lângă CSC Dumbrăviţa, jocuri şi cu alte divizionare vestice din zonă, CSM Reşiţa şi Corvinul însă vor merge pentru perioada de acumulări în Antalya.
Două divizionare „D-Timiş”, Millenium Giarmata şi Unirea Sânnicolau Mare, CSC Dumbrăviţa (L2) şi trei echipe din Liga 3 – Viitorul Şimian, CSM Deva, Avântul Periam şi Crişul Sântandrei sunt adversarele „bătute în cuie” ale Politehnicii. Încă un joc e posibil în jurul datei de 14 februarie, de preferat fiind o divizionară „B”.
Primu duel oficial din anul 2024 va fi pe teren propriu cu Gloria Lunca-Teuz Cermei, pe teren propriu (9 martie). Mai sunt trei runde din sezonul regular, celelalte jocuri fiind cu Pecica (deplasare) şi Peciu Nou (acasă). În play-off se califică primele patru clasate. Acestea vor disputa nouă etape, câte trei meciuri fiecare cu fiecare, primele clasate având mai multe dueluri acasă. La capătul acestei faze a campionatului primele două clasate se califică în semifinalele barajului de promovare, urmând să joace cu primele două clasate (locul 1 vs 2) din Seria 7.
Program jocuri amicale:
27 ianuarie: CSC Millenium Giarmata (L4)
3 februarie: Unirea Sânnicolau Mare (L4)
10 februarie: CSC Dumbrăviţa (L2)
14 februarie: ? (L2?)
16 februarie: Viitorul Şimian (L3)
21 februarie: CSM Deva (L3)
24 februarie: Avântul Periam (L3)
2 martie: Crişul Sântandrei (L3)
Poli a folosit în prima jumătate de campionat 26 de jucători, dintre care jumătate sunt Under 20, mulţi dintre ei promovaţi din propria pepinieră (precum Marco Lazăr, Cosmin Huminic, Mario Oprea, Eric Adam, Denis Tătaru, Dan Pureca, Daniel Olariu, Fabian Marincu, Sebastian Avrămescu).
Adiţiile la lotul foarte tânăr şi localnic au fost şi ele inspirate în mare parte, aici un rol important avându-l Iosif Rotariu, responsabil cu partea de scouting. Robert Curescu a impresionat şi el, fiind lider la pase de gol, cu nu mai puţin de opt contribuţii aici, pe lângă cele patru goluri marcate.
Jucători folosiţi (26):
Jucător Apariţii Goluri Assisturi
Rareş MURARIU 14 – –
Robert MIKLOS 2 – –
Marco LAZĂR* 1 0 0
Denis RADU 1 0 0 (împrumutat la Petrolul)
Robert CURESCU 14 4 8
Aurel VLAICU* 13 0 1
Cristian BOCŞAN 15 0 0
Cosmin HUMINIC* 2 0 0 (accidentat)
Carol TAUB 9 0 2 (exclus din lot)
David ROŞU 5 1 0
David CIUREL* 13 2 1
Radu CIUREL 10 0 2
Mario OPREA * 11 0 2
Eric ADAM* 3 0 0
Denis TĂTARU* 2 0 0
Dan PURECA 14 4 1
Fabian MARINCU* 15 4 3
George TUDORAN 6 0 1
Iosif Liviu ROTARIU 12 1 1
Andrei HALOŞ 12 2 0
Andrei MURA 5 0 1 (accidentat)
Daniel OLARIU 14 3 1
David POPA 14 12 0
Victor PRUNĂ 13 2 6
Patrick PAŞCALĂU 11 0 2 (reziliat)
Sebastian AVRĂMESCU* 2 0 0
*evoluează şi la echipele de juniori din Liga Elitelor / Liga de Tineret
Hai Poli!