p>

Rusia a atras vineri critici dure în Consiliul de Securitate al ONU pentru lansarea unor atacuri masive cu rachete și drone împotriva Ucrainei, după ce Kievul și susținătorii săi au cerut o reuniune urgentă a organismului, transmite Reuters.
Vineri, loviturile rusești pe teritoriul Ucrainei au ucis 31 de civili și au rănit alți peste 160, în cele mai mari atacuri aeriene de la începutul războiului în februarie 2022, potrivit oficialilor, iar Polonia a anunțat că o rachetă rusă pare să fi zburat în spațiul său aerian înainte de a se întoarce în Ucraina.
Conform oficialilor de la Kiev, rușii ar fi lansat aproape 160 de rachete și drone de diferite tipuri, apărarea ucraineană reușind să doboare 87 din 122 de rachete, respectiv 27 din 36 de drone. Președintele Zelensky acuză faptul că toate țintele afectate de bombardamentul masiv de ieri au fost civile. Peste 100 de case au fost distruse sau avariate, dar și școli, două biserici, spitale, o maternitate și mai multe clădiri comerciale.
„În mod tragic, anul 2023 se încheie așa cum a început – cu violențe devastatoare împotriva poporului ucrainean”, a declarat secretarul general adjunct al ONU, Khaled Khiari, după ce a informat Consiliul cu privire la atacuri.
„Încă o dată, ucrainenii sunt forțați să își petreacă sărbătorile căutând adăpost, curățând molozul și îngropând morții, în mijlocul unor temperaturi scăzute”, a adăugat el.
Majoritatea membrilor consiliului, inclusiv Statele Unite, Franța și Marea Britanie, au condamnat atacurile asupra Ucrainei.
Reprezentantul permanent adjunct al Chinei la ONU, Geng Shuang, nu a condamnat atacurile și a făcut apel la o „soluție politică” pentru războiul din Ucraina.
Ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzya, a declarat că Rusia a lansat atacuri doar asupra infrastructurii militare din Ucraina și că sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei sunt responsabile pentru victimele civile.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile Rusiei asupra Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric, într-un comunicat.
„Atacurile împotriva civililor și a infrastructurii civile încalcă dreptul umanitar internațional, sunt inacceptabile și trebuie să înceteze imediat”, a declarat Dujarric.