Temperaturi mai ridicate în toată ţara. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturi mai ridicate în toată ţara. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

0
DISTRIBUIȚI

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme mai caldă decât în mod normal pentru următoarea lună. În Săptămâna Patimilor pentru credincioșii ortodocși, va ploua normal în regiunile sudice și sud-estice.

ANM a publicat, vineri, estimările pentru perioada 8 aprilie – 6 mai.

Săptămâna 8 – 15 aprilie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.


Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nordice.

Săptămâna 15 – 22 aprilie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 22 – 29 aprilie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 29 aprilie – 6 mai

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va fi în general deficitar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.