Razie de proporții a autorităților în Piața de Gros din Timișoara (foto)

Razie de proporții a autorităților în Piața de Gros din Timișoara (foto)

0
DISTRIBUIȚI

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș împreună cu specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Timiș, Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva, Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș au acționat vineri dimineața, începând cu ora 05:00, în Piața de Gros de la ieșirea din Timișoara spre Săcălaz.

Conform unui comunicat al poliției, activitățile desfășurate au vizat în special verificarea legalității funcționării agenților economici cu obiect de activitate principal comercializarea de legume-fructe în sistem en-gross și en-detail de către operatori economici specializați, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, precum și producători agricoli locali.

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au verificat 23 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, procedând la inventarierea prin sondaj a diferitelor tipuri de mărfuri și la verificarea modalității de utilizare a aparatelor de marcat fiscale. Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 lei și s-a dispus confiscarea sumei de 1.052 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28/1999.

Inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 5 Deva au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 lei și au dispus confiscarea sumei 1.620 euro. În urma verificărilor efectuate au fost identificate diferențe notabile între stocurile scriptice și cele faptice la mai multe produse din gestiunea societăților comerciale urmând ca după analizarea documentelor contabile să fie emise decizii de impunere și ajustări ale cotelor TVA pentru societățile în cauză.

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș au înmânat cinci invitații în vederea sancționării privind abaterile constatate pentru încălcarea Legii 53/2003 privind Codul Muncii (prestarea de activități fără a deține contracte de muncă înregistrate).

Specialiștii din cadrul DSVSA au emis 6 invitații în baza HG. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Comisarii din cadrul ANPC au întocmit documentația necesară în vederea aplicării a cinci sancțiuni contravenționale, totodată s-au emis invitații conform O.G.


21/1992, constatându-se abateri contravenționale privind lipsa informării cu privire la elementele de identificare și caracterizare, lipsa traducerilor în limba română a etichetărilor, lipsa afișării prețurilor și neîncadrarea în cerințele minime de calitate.

Specialiștii din cadrul Direcției pentru Agricultură Județeană Timiș au verificat 6 operatori persoane fizice autorizate și producători agricoli locali autorizați, constatând abateri privind completarea carnetelor de producător precum și trasabilitatea și etichetarea mărfurilor expuse spre vânzare fiind lăsate mai multe invitații în acest sens.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul SAS Timiş, Poliției Municipiului Timișoara și a unui echipaj de intervenție din cadrul IJJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.