„Întâlnirea Codrenilor”, la poalele munților Codru Moma

„Întâlnirea Codrenilor”, la poalele munților Codru Moma

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Ziua de 14 iulie este una de sărbătoare pentru locuitorii comunei Archiș din depresiunea Zarandului, care vor petrece, începând cu ora 12:00, în satul de vacanță Groșeni, aflat la doi kilometri de așezare, într-un cadru mirific de la poalele munților Codru Moma, la „Întâlnirea Codrenilor”, o sărbătoare câmpenească specifică acestei zone, cu muzică, dansuri populare și numeroase tradiții păstrate de locuitorii codreni, care se desfășoară în cea de-a doua duminică a lunii iulie a fiecărui an.

Aurel Țurcaș Vlaicu, Ioana Luguzan, Alexandru Pop, Nicolae Bogdan Valea, Felicia Costa, Voichița Suba, Cornel Borza, Radu Mateș, Adrian Șandru, orchestra „Frații Șandru“, ansamblul local „Codrenii din Groșeni“, Junii Cetății Dezna, Druscele din Bârsa, Bujorii din Șofronea, Spicul Grâului din Beliu și Junii Socodorului sunt ansamblurile folclorice și soliștii invitați la sărbătoarea din acest an.

Sărbătoarea prin care se dorea ca obiceiurile locale să fie o bucurie pentru localnici și totodată să fie cunoscute  de cât mai multă lume, a fost inițiată în anul 2013, după cinci ediții au urmat câțiva ani de pauză, dar organizatorii s-au străduit ca aceasta să fie reluată, spre bucuria localnicilor și a participanților.

Surse foto: glsa.ro, arq.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.