div class="wp-block-image">

Expoziția „Brickenburg la Muzeu – O călătorie prin istoria Sistem ului LEGO(R)”, realizată de asociația Brickenburg din Cluj-Napoca în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, care cuprinde construcții mai puțin obișnuite din elemente LEGO®, va fi inaugurată în spațiul expozițional al muzeului arădean marți, 29 aprilie, la ora 11:00.
Expoziția, care va fi deschisă până în 14 iunie, ilustrează istoria acestui joc, hobby sau sistem fantastic prin diverse exponate, începând cu anul 1958 și până în prezent. Un segment important al expoziției aduce în atenția vizitatorilor, pe lângă un întreg oraș întins pe o suprafață generoasă, și una dintre cele mai surprinzătoare și spectaculoase baze spațiale, construcții originale realizate din piese LEGO(R) de membrii asociației Brickenburg.
„Contrar concepției generale contemporane, «lumile» de jucărie nu se adresează doar copiilor, ci, fiind reprezentări imaginare ale unor universuri ideale, sunt de natură a implica în chiar mai mare măsură adulții și familiile în întregime. Sistemul LEGO excede limitele jucăriilor și ale jocurilor, având valențe sociale, științifice, filosofice și artistice. Zona căreia i se adresează este mai puțin cea ludică și mai mult cea care este de natură să provoace intelectul. «Orașul vechi Brickenburg» este unul dintre cele mai mari și mai cunoscute orașe construite din cărămizi LEGO® la nivel mondial și pentru realizarea lui au fost necesari 15 ani. Diverse părți ale acestuia au fost expuse la numeroase expoziții europene din domeniu, încântând publicul vizitator din România până în Danemarca. Baza spațială M Tron este una dintre cele mai spectaculoase, complexe și armonioase construcții originale din piese LEGO® pe tema S.F., trezind admirația publicului din întreaga lume. Bineînțeles, la fel ca în orice alt domeniu, și în aria jocului cu cărămizile de plastic există inițiați, curioși care tind spre inițiere și simpli curioși. Pentru toate aceste categorii atelierul de construcție va fi prezent, publicul de orice vârstă având posibilitatea ca pe parcursul vizitei să realizeze propriile lucrări din piese LEGO®”, explică reprezentanții asociației Brickenburg.
Expoziția se adresează tuturor categoriilor de vârstă și aduce în atenția vizitatorilor muzeului nostru un întreg oraș, întins pe o suprafață generoasă, construcții originale realizate din piese LEGO®. Totodată, istoria sistemului LEGO va fi ilustrată prin diverse exponate, începând cu anul 1958 și până în prezent. Piesele puse la dispoziție pentru atelierul de construcție sunt piese LEGO® System, care se adresează copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani, dar piesele și construcțiile realizate de participanți nu pot fi luate acasă.