
Muzicianul american Marco Mendoza revine cu un concert special în Timișoara, evenimentul urmând să se desfășoare duminică 25 mai, de la ora 21, la Stage Pub.
„Sunt deja un prieten al orașului Timișoara, am fost de nenumărate ori aici. Prietenia asta s-a născut din faptul că atunci când am fost prima oară aici i-am avut alături de mine pe cei de la The Blues Doctors. M-am împrietenit cu Cătălin Voișian… cu Bogy Nagy – omul ăsta e un fenomen. Mai apoi Cătălin a devenit dentistul meu… și am devenit buni prieteni pentru că ne simțim bine pe scenă împreună. Într-un jam session e foarte important să asculți unul de celălalt, ca muzicieni. Eu cred în muzica mea și muncesc mult. Mă inspiră nume ca Stevie Wonder, Lynyrd Skynyrd, Allman Brotthers, Ted Nugent și alții.
Cred că în zilele noastre sunt multe vibrații negative în întreaga lume. De aceea consider că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de muzică. O muzică ce îți vindecă mintea și sufletul. Care te scoate din rutină. Acesta e și mesajul meu. Îmi place ceea ce fac și sunt privilegiat că am fani în întreaga lume care mă susțin. Și eu le mulțumesc de fiecare dată pentru asta. Și aștept cu nerăbdare fiecare întâlnire cu prietenii mei din Timișoara“, spune Marco Mendoza.
Artistul și-a început cariera muzicală în 1989 și a făcut parte de-a lungul anilor dintr-o serie de formații precum Alias, Blue Murder sau Thin Lizzy, alături de care a început să cânte la chitară bass din 1994. Au urmat apoi turnee și albume alături de Ted Nugent sau Whitesnake, iar printre aparițiile sale memorabile se pot include și concertele sale alături de supergrupul The Dead Daisies, unde au mai cântat printre alții și Richard Fortus (Guns N’ Roses), Jon Stevens (INXS), Charley Drayton (The Cult), Alex Carapetis (Nine Inch Nails), Doug Aldrich (Whitesnake) sau Glenn Hughes ( Deep Purple). Pe plan solo, Marco Mendoza a lansat mai multe albume discografice, iar la sfârșitul anului trecut a cântat și în cadrul festivalului Rock for Revolution, desfășurat în centrul Timișoarei.
Biletele pentru concertul din 25 mai din Stage Pub costă 50 lei și se pot rezerva la telefonul 0756 822 270.