Primăria Timișoara, licitație pentru reparații la sute de imobile, după aproape un...

Primăria Timișoara, licitație pentru reparații la sute de imobile, după aproape un deceniu de pauză

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Primăria Timișoara a anunțat că, pentru prima dată în aproape zece ani, pregătește un program structurat de reparații pentru apartamentele și clădirile aflate în proprietatea sau administrarea municipalității. A fost lansată licitația pentru un acord-cadru valabil patru ani, care va permite intervenții la un număr estimat între 200 și 1.000 de imobile, în funcție de necesități.

Printre clădirile vizate se numără multe imobile construite în anii 1970, aflate într-o stare avansată de degradare.


Prioritate vor avea locuințele ocupate de persoane vulnerabile, cum ar fi familiile cu venituri mici, persoanele cu dizabilități sau cele cu nevoi speciale.

Conform documentației, în fiecare an se vor putea efectua lucrări la între 50 și 250 de imobile, în funcție de amploarea intervențiilor și de capacitatea firmei contractante. Lucrările vor acoperi reparații curente, remedierea avariilor, dar și intervenții structurale importante, necesare pentru siguranța locatarilor.

Firma care va câștiga contractul va fi obligată să asigure o echipă de cel puțin 45 de angajați, dintre care minimum 33 de muncitori calificați în domenii precum electricitate, dulgherie, zugrăveli, tâmplărie și instalații. Aceștia vor fi sprijiniți de personal auxiliar și echipamente tehnice.

Intervențiile vor include lucrări la instalațiile electrice, sanitare și termice, reparații la hidroizolații, finisaje, acoperișuri, tâmplărie, pardoseli și infrastructura aferentă clădirilor.

Valoarea maximă estimată a acordului-cadru este de 60.060.000 lei. Firmele interesate își pot depune ofertele prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la adresa: https://www.e-licitatie.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.