Fundația Județeană pentru Tineret Timiș aniversează 35 de ani cu un program...

Fundația Județeană pentru Tineret Timiș aniversează 35 de ani cu un program special de evenimente dedicate tinerilor

0
DISTRIBUIȚI

Cu ocazia aniversării a 35 de ani de activitate, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) invită publicul timișorean la o serie de evenimente cu acces gratuit, pe parcursul a trei zile. În perioada 26-28 iunie, Casa Tineretului va găzdui activități culturale, educaționale și de socializare, care își propun să marcheze momentul aniversar prin întâlniri relevante pentru comunitate, cu accent pe implicare civică, expresie artistică și reconectarea generațiilor. Această aniversare marchează nu doar trecerea timpului, ci și o trecere de etapă – 35 de ani fiind, conform Legii Tineretului, vârsta care încheie oficial perioada tinereții. De aceea, fundația dorește să celebreze acest moment special alături de toți cei care au făcut parte din povestea ei și care au trecut prin Casa Tineretului de-a lungul timpului.

Joi, 26 iunie de la ora 11 va avea loc Europa tinerilor: consultare a tinerilor și decidenților – în cadrul Dialogului UE cu Tinerii, în parteneriat cu Fundația Națională pentru Tineret – în holul principal de la parter. La această activitate pot lua parte tineri (14–35 ani), organizații neguvernamentale de și pentru tineret, precum și reprezentanți ai instituțiilor, serviciilor și autorităților publice din Timiș, cu scopul de a identifica modalități prin care tinerii și cetățenii pot fi sprijiniți și implicați direct în deciziile care contează.

De la ora 18:30 la grădina de vară (În Spatele Casei) va avea loc Pop Up Gong Club | Blues-Rock Jam Session. Gong Club, spațiul din subsolul Casei Tineretului unde altădată aveau loc jam session-uri lunare, revine în cadrul FITT35 cu un Jam Session de Blues-Rock. Pe scenă vor urca muzicieni care și-au început cariera la Gong, alături de tineri artiști care promit să surprindă publicul timișorean.

Vineri, În Spatele Casei de la ora 18:30 va avea loc Pop Up Gong Club | Mare Adunare Folk, by Analog Mania.


Această întâlnire folk a început ca un un meet-up de rămas bun, care s-a transformat în timp într-un eveniment regulat, singura oază de folk pentru orice artist amator al genului.

Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 14 va avea loc vernisajul expoziției aniversare „Trecut. Prezent. Viitor.”, în holul principal etaj 1. Este vorba de o expoziție aniversară care reconstituie povestea FITT din 1990 până în prezent, prin imagini, materiale de arhivă și contribuții ale comunității. Un moment de reflecție asupra impactului pe care FITT l-a avut în viața tinerilor din județ. De la ora 16, În Spatele Casei va avea loc Day Party – FITT35 x Codru Social. Toate activitățile au acces gratuit.

De-a lungul a 35 de ani, FITT a devenit un spațiu de exprimare liberă, formare, inițiativă și solidaritate. FITT și Casa Tineretului au găzduit mii de evenimente, zeci de organizații și zeci de mii de tineri – fiecare cu o poveste unică, dar toate parte din aceeași energie care definește această comunitate. Prin FITT35, fundația își propune să celebreze nu doar trecutul, ci și oamenii din spatele acesteia. Cei care au crescut cu FITT, care au fost voluntari, participanți, organizatori sau pur și simplu vizitatori, sunt așteptați să retrăiască emoțiile acelor ani și să contribuie la următorul capitol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.