Din Los Angeles în Timișoara: Ruxandra Vidican susține un concert special la...

Din Los Angeles în Timișoara: Ruxandra Vidican susține un concert special la Timișoara alături de proiectul Paperjam

0
DISTRIBUIȚI

Evenimentul de muzică improvizată Paperjam, ajunge pentru prima oară „În Spatele Casei” (Casa Tineretului) , mâine 3 iulie, de la ora 20, pentru un concert-concept special alături de Ruxandra Vidican, artistă de origine română stabilită în Los Angeles.

Ruxandra Vidican este o cântăreață și compozitoare româncă stabilită în Los Angeles, cu un stil profund emoțional, care oscilează între trip-hop, downtempo și indie rock. Muzica ei poetică explorează teme precum iubirea, pierderea și transformarea personală, într-un peisaj sonor intim și cinematic.

„Sunt născută la Oradea și m-am mutat în S.U.A. acum 20 de ani. De mică am participat la concursuri și spectacole de muzică, știind că visul meu este să cânt pe scenele mari ale lumii. Apoi ne-am mutat în S.U.A. unde am Început să mă implic și acolo muzical și apoi în radio în cadrul comunității române din Chicago, unde am locuit o bună bucată de timp. Am urmat studii la facultate și după mi-am construit o carieră în marketing și advertising, îndepartându-mă de muzică.


În decembrie 2020, în mijlocul pandemiei, am hotărât să las totul în urmă și să mă mut în Los Angeles ca să îmi urmez visul. De atunci mă aflu in l.A unde mi-am găsit locul și tribul, și am început să compun. În ultimii 2 ani de zile, am concertat pe scene locale cunoscute din zona Los Angeles și San Francisco. Concertul de la Timișoara este primul concert în țară în care sunt încântată să prezint muzica mea publicului român”, ne-a declarat Ruxandra Vidican.  

Publicul este invitat la un show în trei acte, cu ușile deschise de la ora 19. Paperjam este un proiect fondat în 2012 de Mihai Moldoveanu (bas), alături de Sebastian Bârzeianu (chitară) și Andrei Jumugă (tobe), axat pe improvizație muzicală și libertate expresivă totală. De la jazz la rock experimental și beat-uri electronice, fiecare concert Paperjam este o experiență unică și irepetabilă.

Evenimentul face parte din programul „Time to Rock”, susținut de Fundația Județeană pentru Tineret Timiș – FITT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.