
Foto: Sorin Troncotă / SORE FOTO
CSC Dumbrăvița a suferit un nou eșec pe teren propriu, al doilea din acest sezon și al treilea per total din noul sezon al Ligii 2. Alb-verzii au fost depășiți de ASA Tg. Mureș (fosta Unirea Ungheni), după ce oaspeții au înscris golul victoriei, de 3-2, dintr-o lovitură de pedeapsă discutabilă acordată pe final.
Robert Curescu a deschis scorul devreme pentru timișeni, în minutul 7, după ce a scăpat cu portarul. Ardelenii au revenit rapid în joc și au egalat în minutul 18, prin Marian Manea, în urma unei lovituri de colț. Din minutul 36 s-a făcut 1-2. Măgerușan a fost mai rapid decât Panaite, iar atacantul mureșean a înscris din alunecare.
Dumbrăvițenii au revenit în repriza secundă și Pădurariu a marcat pentru 2-2 în minutul 75 cu o reluare sub transversală. Dar ultimul cuvânt l-au avut mureșenii sau… arbitrul. În minutul 90+3 Trif a șutat din lateral dreapta, Brașoveanu a reținut în doi timpi, dar la a doua intervenție l-ar fi agățat pe jucătorul oaspeților. Centralul ploieștean Nicolae Breoi a indicat punctul cu var. Cristian Măgerușan a îndeplinit formalitate de la punctul cu var două minute mai târziu. Imediat s-a fluierat și finalul jocului.
Miercuri, de la ora 17.30, CSC Dumbrăvița joacă iarăși cu FC Bihor, dar acasă și în play-off-ul Cupei. În campionat alb-verzii au rămas cu trei puncte din patru jocuri și sunt momentan pe 16 în clasament.
CSC Dumbrăvița (antrenor Florin Fabian): Brașoveanu – Butnărașu (68, Cibi), Panaite, Misăraș, Gladun – B. Vasile, Ailenei – Sofran (cpt.), D. Olariu (60, Pădurariu), Curescu (85, R. Popa) – Cristea.
ASA Târgu Mureș (antrenor Eusebiu Tudor): Geantă (cpt.) – Senciuc, Manea, Demeter, Avram (71, Manole) – Vl. Bogdan (85, Fofana), Cruceru, Ekollo, Bîrnoi (66, Trif) – Zukanovic (71, Horșia), Măgerușan.
„În primul rând, vreau să-mi felicit jucătorii pentru repriza a doua, pentru că cred că e cea mai bună repriză pe care am făcut-o de când am început campionatul.
Din păcate, în prima repriză, chiar dacă am început bine jocul și am reușit să deschidem scorul, am avut din nou o cădere. Am luat un gol stupid, din corner, pe jos, ceea ce rar am văzut în cariera mea și, bineînțeles, mentalul jucătorilor în continuare e foarte greu de adus la un nivel la care să putem să revenim după ce suntem egalați sau suntem conduși. În schimb, am reușit să-i capacitez la pauză pe băieți, să facem o repriză bună, să dominăm o echipă care are în componență jucători experimentați. Din păcate n-am reușit să rămânem concentrați până la ultimul fluier al arbitrului. Arbitru care a acordat un penalty pentru oaspeți, eu zic că gratuit. Asta a fost istoria jocului… Sunt mulțumit parțial, însă sunt multe de lucrat la o echipă cu mentalul nostru și, bineînțeles, cu multe alte lucruri pe care ni le propunem ca să devenim mai buni și să nu fim considerați echipă mică. Dar sper să înțeleagă jucătorii, să fie mai responsabili. Am pierdut meciul pe final, am pierdut meciul pe duelurile la nivelul fundașilor centrali și la mijlocașii centrali.
Trebuie să muncim mai mult, trebuie să ne ridicăm nivelul de joc. Vorbesc despre fiecare, individual în primul rând, pentru că sunt jucători care n-au jucat multe sezoane sau unii chiar deloc la Liga 2 și, sigur, sarcina mea este să-i ajut să ajungă la un nivel bun, prin antrenamente, prin jocuri, prin discuții. Sper să ne revenim, pentru că aveam nevoie cel puțin de un punct astăzi ca de aer pentru moralul și încrederea jucătorilor. Dar, din păcate, ghinioanele se țin lanț: după ce am pierdut și la Bihor de la 2-0, iată că și astăzi am revenit de la 2-1, am făcut 2-2 și, din păcate, pe final s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Nu-mi place să vorbesc despre arbitraj, dar mi s-a părut că azi a fost tendențios! Și aș încheia cu o replică a lui Ladislau Raffinsky, unul din marii fotbaliști interbelici. Când a fost întrebat, prin anii ’80, ce diferență e între fotbalul din trecut și fotbalul de azi, a răspuns: «În trecut se pierdea frumos, astăzi se câștigă urât!” Din păcate așa se poate spune și astăzi”, a spus la final Florin Fabian, antrenorul gazdelor și sărbătoritul zilei în cadrul clubului timișean.