
Șoferii din județele Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj și Timiș se confruntă cu condiții dificile de circulație luni dimineață din cauza ceții dense. Vizibilitatea pe drumuri a scăzut sub 200 de metri, iar pe anumite porțiuni chiar sub 50 de metri.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că se circulă în condiții de ceață pe multe drumuri din județele Arad, Bistrița – Năsăud, Cluj, Sălaj și Timiș, vizibilitatea în trafic fiind redusă la sub 200 metri și izolat sub 50 metri.
Poliția recomandă reducerea vitezei și folosirea corectă a luminilor, evitarea depășirilor și mărirea distanței între mașini.
Pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile marcate și să se asigure că sunt văzuți de șoferi, evitând pe cât posibil mersul pe carosabil în aceste condiții.