
În săptămâna Europeană a Mobilității, sute de oameni din 14 comunități aflate în județele Timiș, Caraș Severin și Hunedoara vor participa la Marea Pedalare RO Bike Valley, pentru a atrage atenția asupra importanței mișcării în aer liber și a ciclismului ca rută ecologică pentru transport, dar și pentru descoperirea patrimoniului local. „Marea Pedalare nu este doar despre a pedala pe un traseu oarecare, ci o ocazie de a aduce oamenii împreună, de a redescoperi locuri frumoase și de a crea legături între comunități. Este despre energie, prietenie și bucuria de a pedala alături de alții”, consideră Daniela Chesaru, directorul Fundației Comunitare Timișoara.
Evenimentul va avea următorul program:
Caraș-Severin
19 septembrie
● Reșița: ora 13,00, la Muzeul de Locomotive. Fundația Comunitară Banatul Montan dă întâlnire bicicliștilor din Reșița pentru o tură până la fântâna din Centrul Civic
● Caransebeș: ora 17,00 – Parcul Teiuș. Cu mic, cu mare, Grădinița PP 2 – așteaptă participanții cu multă bună dispoziție
● Carașova: ora 12,20 – Grupa Volontera Moje Carasevo e pregătită pentru un tur cu pornire de la liceu
● Bozovici: ora 12.00 – de la Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” din Bozovici se va pleca într-un tur în comună
20 septembrie
● Ciudanovița: la ora 10,00, echipa Wolf’s Run de la Liceul Dragalina din Oravița dă întâlnire cicliștilor la intersecția DJ 581 cu DJ 672 pentru o tură Jitin – Ciudanovița și retur
● Bocșa: la ora 11,00 – întâlnirea este la Insula Paradis, pentru o nouă pedalare în zonă – organizat de grupul de inițiativă Eco Trasee Montane.
Hunedoara
19 septembrie
● Brad: de la ora 17,00, Club Extreme Sport Vața dă întâlnire participanților la Muzeul Aurului pentru un tur pe bicicletă
20 septembrie
● Deva: de la 10,00, echipa de la Liceul Pedagogic Regina Maria Deva va porni pe bicicletă pentru a face o activitate de ecologizare în zonă
● Baia de Criș: de la ora 10,00 – la școală, echipa se întâlnește cu mic, cu mare, pentru o pedalare ușoară în zonă
Timiș
19 septembrie
● Boldur: de la ora 11,00, la Școala Gimnazială Boldur se întâlnește echipa pentru o tură de mișcare pe două roți
● Recaș: de la 12,00, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” se vor întâlni copii, profesori și părinți pentru o ieșire cu bicicleta.
20 septembrie
● Pesac: de la 11,00, la Casa Buna Mică o trupă veselă pregătește o mulțime de surprize pe biciclete.
21 septembrie
● Jimbolia: de la 11,00, la Muzeul Căilor Ferate – echipa de la Colț de Banat a pregătit un tur istoric prin Jimbolia, pe biciclete
Evenimentele din Caraș Severin, Timiș și Hunedoara sunt susținute prin fondul RO Bike Valley, cu sprijinul Fundației Comunitare Timișoara, Fundației Comunitare Banatul Montan, finanțate de Decathlon România.
La Timișoara, evenimentele din Săptămâna Europeană a Mobilității vor fi coordonate de asociațiile Pedallez, Velodots și Timisiensis Bikers, împreună cu mai multe inițiative și organizații locale. Programul va cuprinde un atelier de reparat biciclete, o proiecție de film, întâlniri cu comunitatea și plimbări pe două roți, toate pentru a promova un oraș mai verde, mai sănătos și mai accesibil pentru toți.
● Marți, 16 septembrie – ora 18,00, Bike Kitchen – Atelier de reparat biciclete la FABER
● Miercuri, 17 septembrie – de la ora 20,30, proiecția de film „Together We Cycle” la Cinema Studio Terasă
● Joi, 18 septembrie de la 19,00 va avea loc întâlnirea comunității bicicliștilor din Timișoara, la Reciproc (Piața Ionel I.C.
Brătianu, Bastion)
● Vineri, 19 septembrie, de la ora 18,30 va avea loc pedalarea comunității din Timișoara, cu punct de întâlnire Parcul Central, Finish și socializare: HEI, Vila Mal (Bd. Vasile Pârvan 1-3)
● Sâmbătă, 20 septembrie de la 20,00 va fi o plimbare de seară – Night Ride Moșnița Nouă – Giroc, cu plecarea Auchan (Calea Stan Vidrighin, Sens AEM)
Cei care doresc să facă parte din Comunitatea RO Bike Valley trebuie să intre pe pagina www.robikevalley.ro – secțiunea „implică-te” și să se înscrie la eveniment.



