
Societatea de termoficare a Timișoarei, Colterm, va putea reduce semnificativ dependența de cărbune, după finalizarea investițiilor Transgaz în rețeaua de gaze naturale din județ. În urma conectării CET Sud la o nouă rețea de gaze, Primăria Timișoara va avea asigurată cantitatea necesară pentru furnizarea căldurii către locuințele timișorenilor.
Astăzi, Alfred Simonis a participat alături de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, la o întâlnire cu primarii din județul Timiș, prilej cu care au fost discutate investițiile de aproape 140 de milioane de lei realizate de Transgaz în zonă.
Una dintre cele mai importante lucrări este „Conducta de transport gaze naturale SRM Timișoara I – SRM Timișoara III”, care va asigura alimentarea cu gaze naturale pentru aproape 300.000 de locuitori, peste 125.000 de locuințe și 170 de unități de învățământ.
Veste bună este și pentru localitățile din sudul județului, unde lucrările la conducta Giroc – Jebel – Voiteg – Deta – Denta – Moravița, în valoare de peste 90 de milioane de lei, urmează să fie finalizate în decembrie. În plus, licitația pentru o nouă conductă de gaz între Recaș și Comloșu Mare este în desfășurare, iar lucrările vor începe vara viitoare.
„De aproape un an investim masiv în dezvoltarea Timișului. Rețelele de gaz, apă, canalizare și drumuri rămân prioritare pentru noi, pentru că ne ușurează viața și atrag investiții. Fără infrastructură nu există progres real. Facem totul pentru Timiș!”, a declarat Alfred Simonis.





