
Un agent de poliție a fost reținut sub acuzația de trafic de influență în formă continuată, după ce ar fi pretins și primit 1.000 de euro pentru a interveni pe lângă un procuror în scopul obținerii unei soluții favorabile într-un dosar penal.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, inculpatul, identificat ca C.A., este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, constând în două acte materiale.
Starea de fapt reținută de procurori indică faptul că:
- La data de 15 septembrie 2024, C.A., în calitate de agent de poliție la Poliția orașului Bocșa (I.P.J.
Caraș-Severin), ar fi pretins de la numitul C.D.L. suma de 1.000 de euro. - La data de 15 octombrie 2025, C.A., în calitate de agent de poliție la Postul de Poliție Jamu Mare (I.P.J. Timiș), ar fi primit de la aceeași persoană (C.D.L.) suma pretinsă, de 1.000 de euro.
Agentul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița și ar fi promis că îl va determina pe acesta să nu își îndeplinească îndatoririle de serviciu. Scopul urmărit era obținerea unei soluții de netrimitere în judecată și restituirea permisului de conducere pentru C.D.L., cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În data de 15 octombrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de C.A.
În urma probatoriului administrat, s-a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore. Astăzi, 16 octombrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin urmează să fie sesizat cu propunerea de arestare preventivă a agentului de poliție.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.





