Revoltă în culisele Teatrului „Csiky Gergely”: Actorii denunță un „regim de lucru...

Revoltă în culisele Teatrului „Csiky Gergely”: Actorii denunță un „regim de lucru extenuant” și lipsa de viziune a conducerii UPDATE Mesaj transmis de o parte din membrii trupei teatrului

0
DISTRIBUIȚI

Un nou scandal a izbucnit la teatrul maghiar „Csiky Gergely”, de data aceasta provocat de nemulțumiri ale actorilor care, încă sub protecția anonimatului, au ajuns și ei să-i facă o serie de reproșuri directorului interimar Hunor Horváth, adus pe funcție în primăvara anului trecut, și pe care primarul Dominic Fritz l-ar dori numit definitiv pe funcție.

Abuzuri interminabile la teatrul maghiar

Conflictele cu angajați ai teatrului au început din primele zile, când a luat o serie de decizii care au prejudiciat atât bugetul teatrului cât și pe unii angajați și i-au dovedit incapacitatea de a conduce instituția.

Reproșurile care i se aduc acum le vizează inclusiv pe cele luate în programul spectacolelor, deși, imediat după venirea sa la Timișoara, a considerat că directoratul artistic secției germane al teatrului „George Stanca” din Sibiu, care avea 12 angajați, îl califică să își asume managementul general al tuturor compartimentelor unui teatru.

Risipă financiară și amenințări la adresa angajaților

Deciziile luate până acum, dovedesc însă exact contrariul. După ce a încercat, fără succes, să detașeze singurul jurist al primăriei la filarmonică – la solicitarea primăriei după cum arată documentele – și-a cumpărat un laptop performant și a început să emită păreri despre teatru într-un moment în care aproape nu călcase pe acolo deși avea deja numirea de manager interimar, Horváth a continuat risipa banilor publici cu alte proiecte neinspirate, precum închirierea unei hale pentru amenajarea unui teatru alternativ, unde a obligat actorii să facă repetiții în frig, sau folosirea unor fonduri în interes propriu, fără ca teatrul să aibă vreun beneficiu.

„Familia Tót”, una din premierele montate la teatrul maghiar de când acesta se află sub conducerea lui Horváth, care a și regizat spectacolul, este, după spusele actorilor, cel mai scump din istoria teatrului, cu multe facturi neplătite, căci din cauza numeroaselor amânări, care au avut drept consecință și plecarea unor colaboratori și angajarea altora, s-au făcut cheltuieli suplimentare. Totodată, a impus actorilor un regim de lucru extenuant, care nu a respectat nici un fel de norme legale.


Multe spectacole de succes anterioare venirii sale în teatru au fost scoase din repertoriu, în timp ce nu există nici acum un program bine stabilit pentru următoarele luni.

Mai mult, agenda de lucru se modifică mereu iar angajaților li se cere să găsească ei soluțiile pentru problemele pe care managerul e incapabil să le rezolve, fiind în același timp amenințați că îl sabotează. Deocamdată, managerul interimar, care a demonstrat că e lipsit de cea mai elementară viziune, a reușit să ducă în faliment financiar și artistic un teatru apreciat și respectat în Timișoara. Rămâne de văzut dacă va continua să beneficieze de sprijinul primăriei pentru a se înscăuna definitiv în funcție și a distruge teatrul definitiv.


UPDATE O parte din membrii trupei Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” au transmis către PRESSALERT.ro o declarație prin care se delimitează de afirmațiile apărute în articolul de mai sus. Redăm mai jos mesajul artiștilor:

„Declarație individuală a artiștilor semnatari, membri ai trupei Teatrul Maghiar de Stat „Csiky
Gergely” din Timișoara

Noi, artiștii semnatari, membri ai trupei Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara,
ne delimităm ferm de afirmațiile apărute în spațiul public și prezentate ca exprimând poziția
colectivă a trupei. Considerăm că aceste declarații, provenite din surse anonime, nu ne reprezintă
și nu reflectă opiniile noastre profesionale sau personale.

Precizăm că nu am autorizat, în mod direct sau indirect, nicio persoană să formuleze puncte de
vedere în numele nostru și respingem orice asociere a numelor noastre cu conținutul articolului
menționat. Prezenta declarație exprimă poziția noastră individuală, asumată public, și are rolul de
a înlătura orice confuzie privind sursa afirmațiilor din articolul publicat la data de 6 februarie
2026 pe platforma online Pressalert.


Semnatari:
András Gedeon
Baczó Tünde
Balló Helga
Balázs Attila
Bálint Előd
Becsey-Imreh Noémi
Borbély B. Emília
Czumbil Marika
Czüvek Loránd
Cári Tibor
Deli Szófia
Erdős Bálint
Éder Enikő
Foltányi Edina
Grgić Nikoletta
Hajas Krisztián
Jancsó Előd
Karsai Dóra
Lajter Márkó Ernesztó
Lőrincz Rita
Lukács-György Szilárd
Mátyás Zsolt Imre
Mihály Csongor
Molnos András Csaba
Pál Petra
Tar Erik
Tar Mónika
Tóth Dániel
Tóth D. Zsófia
Vass Richárd
Vincze Erika

Vă rugăm să anexați la articolul publicat această declarație de delimitare a artiștilor semnatari,
pentru a reflecta corect existența unor opinii individuale diferite față de afirmațiile prezentate în
material și pentru a evita atribuirea lor întregii trupe artistice a Teatrului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.