Poliţiştii timişoreni au fost sesizaţi, ieri, de proprietarul unui pistol cu gloanţe de cauciuc că în urmă cu trei zile i-a dispărut arma, dar şi cele şapte cartuşe. În urma investigaţiilor s-a stabilit că arma a fost sustrasă de către o cunoştinţă a familiei, S.
M. Magdalena, de 40 ani, din Timişoara. Aceasta era tovarăşă de pahar cu soţia proprietarului armei. A profitat de un moment de neatenţie şi a sustras pistolul. Arma şi muniţia au fost găsite asupra suspectei. Aceasta a recunoscut că a furat pistoul pentru a face rost de bani pe care vroia să-i „investească” în băutură. Femeia s-a ales cu dosar penal pentru de furt calificat şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu arme şi muniţii, deţinere de armă neletală supusă autorizării fără drept.