Sute de timişoreni au dansat zumba pentru Kassandra, fetiţa obligată să bea...

Sute de timişoreni au dansat zumba pentru Kassandra, fetiţa obligată să bea acid şi arsă cu ţigara

0
DISTRIBUIȚI

kassandra

Sute de timişoreni de toate vârstele au dansat, aproape două ore, pe ritmuri latino ajutaţi de cei mai buni instructori de zumba din România. Aceştia şi-au unit forţele la Timişoara, sâmbătă după-masă, pentru o cauză nobilă, şi anume strângerea de fonduri pentru Kassandra Rotariu, o fetiţă de doar opt ani adoptată de către fostul fotbalist Iosif Rotariu. Fetiţa are nevoie în această vară de două operaţii, intervenţiile chirurgicale vor fi realizate în Franţa pentru că niciun doctor român nu a dorit să o opereze pe fetiţă şi vor costa în jur de 30.000 de euro. O sumă colosată, în condiţiile în care Kassandra este supusă cel puţin o dată la trei ani la trei operaţii de acest gen prin care protezele de la picioare, mâini şi maxilar îi sunt schimbate pentru că fetiţa este în continuă creştere. Printre invitaţii speciali ai evenimentului s-au numărat şi Kamelia şi George Hora, iar timişorenii cu suflet mare au avut la dispoziţie urne în care au putut dona pentru Kassandra.

Povestea Kassandrei este de-a dreptul emoţionantă.


Iosif Rotariu ne-a povestit că a luat-o pe fetiţă din spital după ce timp de şase luni a fost internată la Terapie Intensivă unde se zbătea între viaţă şi moarte. „Bunica ei a vrut s-o omoare. A vrut să o oblige să înghită acid sulfuric, şi acum are semne pe faţă de atunci, i-a rupt o unghie cu patentul, a bătut-o până i-a rupt oasele, a ars-o cu ţigara, zile întregi nu primea nimic de mâncare. Am luat-o de la spital şi am înfiat-o pentru că ştiam că nu are pe nimeni. Acum, este fetiţa noastră şi trebuie să luptăm ca să ducă o viaţă normală”, ne-a spus Iosif Rotariu. Kassandra este elevă în clasa I, dar fetiţa nu este un copil normal, are un picior mai scurt decât celălalt şi de aceea oboseşte foarte repede pentru că trebuie să meargă pe vârfuri, are proteze atât la mâini, cât şi la picioare şi maxilar, din cauza bătăilor suferite pe când avea doar câţiva anişori.

Operaţiile din acest an la care Kassandra va fi supusă vor fi intervenţiile chirurgicale 34 şi 35 din viaţa ei, până la 18 ani fetiţa trebuie să le repete, operaţii care costă cel puţin 12.000 de euro. Familia Rotariu este optimistă şi are de gând să lupte cu toate forţele pentru ca fetiţa să ducă o viaţă normală. Kassandra nu este singurul copil adoptat de către familia Rotariu, ci şi un băieţel de zece ani care are diabet.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.