Clădirea Teatrului Naţional din Timişoara, iluminată în roz de Ziua împotriva cancerului...

Clădirea Teatrului Naţional din Timişoara, iluminată în roz de Ziua împotriva cancerului la sân. Ce asociaţie oncologică a fost lansată şi cum îşi bate joc statul român de unii bolnavi FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-369061652">

ziua impotriva cancerului la san sala 2 teatru roz (25)

Acţiune inedită, în această seară, la Timişoara. Clădirea Teatrului Naţional a fost iluminată în roz de Ziua naţională de luptă împotriva cancerului la sân, rozul fiind culoarea speranţei. Acţiunea a fost organizată de Asociaţia Oncologică “Părintele Arsenie Boca”, care s-a lansat astăzi în cadrul unui eveniment care a avut şi un scop caritabil. Şi anume, strângerea de fonduri pentru Diana Bircea, o femeie din Timişoara diagnosticată cu cancer, care are nevoie de o sumă uriaşă de bani pentru a trăi.

Asociaţia Oncologică “Părintele Arsenie Boca” a fost înfiinţată de trei oameni care au ieşit învingători din lupta cu cancerul. Unul dintre aceştia este Irina Petecel, care a aflat că are cancer de sân în urmă cu doi ani. „Atunci când mă voi vindeca, voi înfiinţa o asociaţie pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Mi-am dorit foarte mult să înfiinţez această asociaţie; a fost, pe lângă familia mea, unul din motoarele care m-au împins şi m-au determinat să lupt cu cancerul. Am fost acolo şi m-am întors. Dar nu oricum, ci cu dorinţa de a-i ajuta pe cei care încă sunt acolo, de a mă erija în vocea lor şi a spune tuturor că luptă este grea, foarte grea uneori…însă cu ajutorul dumneavoastră putem da aripi acestor oameni,” este de părere Irina Petecel, fondatorul asociaţiei.

Latură caritabilă a evenimentului a fost dedicată Dianei Bircea. Femeia a fost diagnosticată cu cancer de sân în 2013. Au urmat opt ture de chimioterapie şi apoi o mastectomie totală. Însă, în 2014, boala a recidivat. Astfel, Diana, a efectuat şase ture de chimioterapie şi, din nou, în acest an, recidivă cerebrală şi boală progresivă toracic. Pentru a învinge boala, Diana urmează o şedinţă de chimioterapie o dată la trei săptămâni, şedinţă care costă 13.000 lei. Din păcate, acest medicament nu este decontat de casa de sănătate, motiv pentru care trebuie plătit din buzunarul propriu.

“Diana este acum într-un stadiu în care face un tratament foarte modern, un medicament care încă nu este pe lista de medicamente decontate de casa de asigurări. Tratamentul dă roade, ea este în picioare şi luptă pentru viaţa ei şi pentru viaţa altor paciente. Sperăm să fie cât mai bine”, a declarat medicul oncolog Şerban Negru de la Spitalul OncoHelp din Timişoara.

Donaţii pentru Diana se pot face în contul Asociaţiei Oncologice “Părintele Arsenie Boca”, cont: RO13BTRLRONCRT0278144401, deschis la Banca Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.