Accident rutier duminică la amiază pe DN 69. Două persoane încarcerate la ieşire din Şagu spre Vinga, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, scrie aradon.ro. Autoturismul a ajuns în afara părţii carosabile, aşa că traficul rutier nu este blocat. Cele două persoane sunt în viaţă, iar pentru scoaterea lor din autoturism a fost solicitată intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad.
De asemenea, la faţa locului a mai fost trimisă o ambulanţă de la Arad şi o autospecială SMURD de la Vinga, conform aceleași surse. Poliţiştii se află la faţa locului şi efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul rutier. Cei doi, soț și soție, veneau dinspre Timişoara, iar la ieşire din Şagu înspre Vinga, într-o curbă periculoasă, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens, iar apoi maşina s-a răsturnat cu roţile-n sus, în afara părţii carosabile, în şanţ.