EXCLUSIV Comoară descoperită de anchetatorii din „dosarul motorina” la percheziţii. Vezi ce...

EXCLUSIV Comoară descoperită de anchetatorii din „dosarul motorina” la percheziţii. Vezi ce războaie se duceau la depoul de locomotive Timişoara

0
DISTRIBUIȚI
perchezitii depoul de locomotive 2 dosarul motorina
Zeci de persoane au fost audiate în „dosarul motorina”. Foto: Adrian Pîclișan

Ancheta DIICOT Timişoara din „dosarul motorina” a scos la iveală detalii despre tupeul incredibil cu care acţionau membrii grupării, dar şi despre luptele care se dădeau pentru influenţă şi putere. Vă reamintim că, ieri, toată conducerea Depoului de locomotive Timişoara, liderul de sindicat, 22 de mecanici, patronul unei firme şi un poliţist au fost ridicaţi fiind acuzaţi că au furat din rezervoarele CFR motorină de aproximativ un milion de euro conform primelor estimări.

Percheziţiile din incinta depoului au scos la iveală că se acţiona cu maxim tupeu. Un rezervor dezafectat, care era folosit în urmă cu câţiva ani pentru alimentarea maşinilor, a fost legat la rezervoarele unde era motorina pentru locomotive.


De aici, cu ajutorul unui furtun, motorina ajungea câteva sute de metri mai încolo la firma lui Liviu Martin, care era cel care se ocupa de vânzarea combustibilului furat. Interesant este că anul trecut Liviu Martin a reclamat Poliţei Timiş faptul că hoţii l-au prădat şi i-au furat nu mai puţin de 150.000 de euro. Rezervorul fantomă folosit pentru transferul motorinei era chiar lângă clădirea unde-şi are biroul gestionarul şef Gheorghe Borza în biroul căruia s-au găsit 100.000 lei cash şi valută. De altfel, din casele acestuia au mai fost ridicaţi 130.000 euro, 8.000 lire sterline şi 3.000 de dolari. Anchetatorii au descoperit şi 24 de ducaţi de aur Franz Josef mari. Comoara a fost, de asemenea, ridicată de către poliţişti.

Cum controla sidicalistul şef Boloş situaţia

O parte dintre mecanicii audiaţi în „dosarul motorina” au recunoscut faptul că de fiecare dată consumul locomotivelor era supradimensionat, uneori în documente cantitatea alimentată fiind „umflată” şi cu 30% şi că plăteau lunar o „cotizaţie” liderului de sindicat Ioan Boloş. Monitorizarea acestuia a scos la iveală faptul că Boloş avea grijă ca atunci când interesele grupului erau în pericol să-i avertizeze pe cei de la regionala CFR Timişoara că există riscul declanşării unor greve şi va fi paralizată întreaga activitate. De asemenea, Ioan Boloş nu se sfia să se laude cu influenţa sa politică, dar şi sindicală, mergând până acolo încât să afirme că poate rezolva angajările mecanicilor de locomotivă. Au existat situaţii tensionate chiar şi la vârful conducerii depoului pentru că directorul Cristian Jigaria a intrat în conflict cu adjuncta sa, Alina Apostol, apropiată de Boloş, şi cea care, printre altele, trebuia să se ocupe de controale şi de aplicarea sancţiunilor.

Astăzi, DIICOT Timişoara va decide cine sunt cei care vor fi prezentaţi cu propunere de arestare preventivă instanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.