Tudor Costescu intră în ”focuri” la BC SCM Timișoara. De ce a...

Tudor Costescu intră în ”focuri” la BC SCM Timișoara. De ce a ales să revină la cârma ”leilor” și ce spune de jocul cu Târgu Mureș

0
DISTRIBUIȚI
Tudor Costescu

BC SCM Timișoara și-a schimbat din nou antrenorul la începutul săptămânii. Tudor Costescu a ales să revină ca ”principal” pe Bega în detrimentul postului de la FR Baschet. Totuși, în această săptămână el a fost numit și la cârma naționalei U20. Cu ”leii” Costescu (re)debutează duminică, într-un duel dificil pe teren propriu în compania celor de la BC Mureș Tg. Mureș.

Conducerea clubului, reprezentată astăzi de team-managerul Karina Știopu, a anunțat că despărțirea de Cristian Bota a venit la cererea antrenorului, revenit în postura de ”secund”. Pe pagina ”socială” a clubului se dădea de înțeles că decizia a venit ca rezultat direct al eșecului de la Pitești. ”Cu patru zile înaintea meciului de la Pitești domnul Cristian Bota a contactat conducerea exprimându-și dorința de a fi înlocuit, motivând că nu poate gestiona situația și echipa la momentul respectiv. Ne mândrim că avem în organizație un om de așa caracter. I-am respectat dorința…”, a spus Știopu.

”Nu am venit să înlocuiesc pe cineva, am venit să umplu un gol. Îmi face plăcere și chiar onoare să lucrez în continuare cu Cristi Bota și Shone Markovic, pe care îi cunosc și îi respect ca oameni și profesioniști. În aceste puține zile în care am apucat să lucrez cu ei am avut comunicare excelentă și un chef de muncă deosebit”, a fost primele vorbe ale lui Tudor Costescu, revenit ca tehnician al ”leilor” la distanță de trei sezoane. Acesta a lăsat un post de antrenor federal pentru a reveni în Banat. ”E o provocare, un lucru pe care mi l-am dorit și de care sunt foarte bucuros. Îmi dă energie, am urmărit campionatul, precum și celelalte competiții baschetbalistice din postura în care am fost. Așa că sunt familiarizat cu intimitățile și detaliile campionatului. Cu ajutorul colegilor, și din stafful tehnic și din management. cred că sunt la punct cu toate detaliile activității echipei din acest sezon, rămâne să devenim mai bun. Munca mea la federație a fost complexă prin natura îndatoririlor, dar întotdeauna Liga Națională a fost o atracție pentru mine, ca profesie. M-am consultat cu soția și cu fetița mea, sunt o parte importantă din viața mea, în rest, din punct de vedere profesional, am cerut câteva detalii și am primit toate informațiile din partea clubului și decizia nu a fost așa de grea din acest punct de vedere.


Mai greu a fost să renunț la o mare parte din munca de la FRB, în care cred foarte mult și în echipa de acolo cred și în proiectele lor. Dar am considerat că pentru mine e preferabil să fiu în această poziție”, a subliniat Costescu.

”Echipa e într-o poziție avantajoasă, dar foarte fragilă, sunt doar 11 echipe, valorile sunt mai concentrate, investițiile pe măsură, e un echlibru, dar e foarte instabil și cred că la final diferența se va face la un punct sau chiar la coșaveraj între poziții. Eu cred că locul în clasament e cel puțin cel meritat. Dacă nu puteam fi și mai sus. Dar nu poți să câștigi toate meciurile. E o combinație de jucători români cu experiență, jucători străni, sârbi, americani, dar care se pare că a funcționat destul de bine până acum. Intimitățile și lucrurile întâmplate nici nu pot să le comentez, nici nu cunosc detalii, dar mă bucur că există potenția și putem crește și ca joc și ca valoare individuală”, consideră noul ”principal” al BCT-ului.

Timișorenii au acuzat de asemenea gripa, care a lovit echipa înainte de deplasarea din Argeș. ”Georgian Păun acuza febră în drum spre Pitești și starea sa s-a agravat”, a adăugat Știopu. Totuși, la antrenamentul de aseară Tudor Costescu a avut 13 jucători la antrenament. El a condus deja trei ședințe de pregătire, precum și o vizionare video. Deocamdată nu se anunță ”minuni” în tabăra ”leilor”. ”Ce s-a întâmplat la începutul săptămânii, am făcut împreună cu Shone și Cristi. Lucrurile nu pot fi schimbate așa ușor. Nici nu mă aștept din punct de vedere tactic sau al abordării, e periculos să dezechlibrezi o asemenea echipă, mai ales când vin câteva jocuri foarte importante. Dacă va fi ceva o putem schimba doar într-o săptămână”, a conchis Tudor Costescu.

Mureșul, primul hop

La fel ca la precedentul duel, și următorul va fi pentru BC SCM Timișoara cu o colegă de clasament. ”Mureșul e o echipă atipică și prin joc și prin rezultate. Au valoare, au un stil de joc care poate pune probleme în orice situație și la orice oră, au câțiva jucători care se descurcă foarte bine individual, au și un joc de echipă prin care pot să-și scoată în evidență punctele tari, dar au și puncte slabe. Știu că meciul tur a fost cedat la limită. E o echipă cu care suntem în luptă directă. E foarte dificil pentru că nu știu situația lor internă. Am înțeles că au ceva probleme, lucrurile astea nu ne privesc pe noi, dar pot înfluența. Paradoxal pot veni motivați, că sunt neplătiți, alteori faptul că e o echipă la zi nu-i face tot timpul bine. Ne așteptăm la un meci normal de campionat în care ei vor face totul să câștige”, a spus Tudor Costescu despre ardeleni.

BC Mureș tocmai a suferit o nouă înfrângere în FIBA Europe Cup, 79-100 la Gaziantep, în timp ce în campionat se poziționează pe locul 7, cu 22 de puncte, imediat în spatele ”leilor”. ”Au jucat în cupele europene, au acumulat experiență, sunt convins că au o rutină care le permite să abordeze toate meciurile la maxim”, a conchis noul tehnician al timișorenilor.

Partida BC SCM Timișoara – BC Mureș Tg. Mureș se dispută duminică, de la ora 20.00, în Sala ”Constantin Jude”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.