ACS Poli vrea să-și ”cimenteze” poziția salvatoare în play out. De ce...

ACS Poli vrea să-și ”cimenteze” poziția salvatoare în play out. De ce e îngrijorat antrenorul Ionuț Popa înainte de jocul cu Botoșani

0
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa are un lot limitat numeric

Timișorenii din Liga I încep returul play out-ului de pe locul 5. Tehnicianul Ionuț Popa își dorește un parcurs asemănător primei jumătăți a ”mini-campionatului”, dar are griji legate de starea fizică a lotului restrâns de jucători. ACS Poli nu poate miza luni cu FC Botoșani cam pe aceiași jucători care au lipsit și în ultimul timp.

”Ne-am dori să fie la fel lucrurile ca în tur. Întâlnim o echipă agresivă, în primul rând cu jucători buni pe flancuri, Roman și Golofca, revine și antrenorul lor pe bancă, un mobilizator excelent. E o adevărată finală pentru noi. Dacă reușim să câștigăm mergem mai departe, dacă nu, ne împotmolim. Sper să avem cât mai mulți jucători apți. S-a accidentat mai nou și Bocșan. În condițiile acestea va fi și mai greu. Pe Cânu l-am menajat cu Astra. Nu am avut înlocuitor pentru Croitoru. Probabil dacă băgam juniori îmi săreau unii în cap că desconsider competiția”, a declarat Ionuț Popa.

ACS Poli a realizat o mică surpriză în tur la Botoșani, scor 2-1, după o perioadă în care moldovenii se ”distrau” în meciurile cu bănățenii. ”E o echipă dificilă, și anul trecut a dovedit că e una din echipele dificile a campionatului.


De când a fost preluată de Leo (Grozavu) a avut un parcurs ascendent. Îl are și pe Elek, doi mijlocași foarte buni, portar bun… mi-a fost jucător și știu ce poate. Ei au dat multe goluri, nu noi, în meciurile directe”, a mai spus Popa.

Tehnicianul nu poate miza în continuare pe Poparadu, Șeroni, Doman, Fucek și Bărbuț. ”Nu știu cum am reușit și cum vom reuși în continuare să mergem pe trei fronturi. Eu tremur când îi văd cum se împachetează cu gheață”, a precizat tehnicianul. ”Noi sperăm să remontăm semifinala cu Astra, dar cum reușim să jucăm peste două zile finala cu Dinamo”, s-a mai întrebat retoric Ionuț Popa.

”Fiecare meci e ca o luptă, așteptările noaste sunt legate de o victorie luni. Va fi un meci foarte greu deoarece FC Botoșani e o echipă cu jucători valoroși, dar am demonstrat că suntem o echipă care trebuie să fie respectată de oricine. Am făcut cu toții o treabă excelentă în acest an și trebuie să încheiem prin salvarea de la retrogradare. Eu joc pentru echipă. E important să rămânem în prima ligă. Mi-am așteptat șansa, când m-am accidentat în decembrie Șeroni a jucat bine. Eu am rămas la echipă, e adevărat că s-a dorit o despărțire, dar am rămas. Îmi place că au venit jucători croați buni, dar și cei români de aici sunt buni, pentru prima dată mă uit la o echipă și toți jucătorii își fac treaba și au caracter”, a spus și Leopold Novak, fundașul stânga avansat în linia mediană la ultimele întâlniri.

Partida ACS Poli Timișoara – FC Botoșani se dispută luni, de la ora 17.30, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”, care intră în cel de-al 54-lea an de existență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.