Noi veşti proaste despre proiectul de 8.5 milioane de euro din bani europeni, care prevede implementarea unui nou sistem de mangement a traficului în urbea de pe Bega.
Primarul Nicolae Robu a declarat astăzi că „din nou aceeaşi firmă Swarco a depus contestaţie. Am cerut să se facă acum un defăşurător al tuturor contestaţiilor care au fost depuse de-a lungul acestei perioade, de mai bine de un an, de când încercăm să contractăm un executant pentru proiect, ca să valorificăm finanţarea europeană.
Deocamdată banii nu se pierd, dar e un timp limită până la care noi putem să asumăm că ne încadrăm în termenul final cu implementarea proiectului”.
Edilul susţine că va lua măsuri pentru ca lucrurile să intre în normal, şi ameninţă cu justiţia. „Am cerut acum un răspuns din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor vizavi de acest subiect, pentru că şi poziţia CNSC este una care ne uimeşte, deocamdată folosesc această formulă de exprimare, şi după aceea, dacă va fi blocată licitaţia, fără îndoială că vom face plângere penală împotriva tuturor celor care boicotează acest proiect”, a completat Robu.
În urmă cu câteva săptămâni primarul anunţa bucuros că toate contestaţiile depuse au fost respinse şi că licitaţia poate începe. La doar câteva zile distanţă, acesta anunţa că din nou firma Swarco a depus o contestaţie.