Primarul din Lupeni, reţinut de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”

Primarul din Lupeni, reţinut de procurorii DNA în dosarul „Gala Bute”

0
DISTRIBUIȚI

dna 2

Primarul oraşului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriţă, a fost reţinut luni seara, pentru 24 de ore, de procurorii anticorupţie, în dosarul „Gala Bute”.

Resmeriţă urmează să fie prezentat marţi la instanţă cu propunere de arestare preventivă.

Cornel Resmeriţă (PSD) a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ieri, în jurul orei 17.30, fiind însoţit de anchetatori, care l-au ridicat de la locuinţa sa din Lupeni, judeţul Hunedoara.

Surse judiciare au afirmat că la Lupeni au fost făcute percheziţii şi la casa şefului Biroului de Achiziţii Publice din cadrul Primăriei, Cristian Condoiu, care ar fi sprijinit atribuirea unui contract către firma Termogaz din Haţeg, contract care, potrivit primelor informaţii, se referă la asigurarea energiei electrice în staţiunea montană Straja şi care datează din decembrie 2011.

Termogaz Company din Haţeg este societatea care a câştigat proiectul de modernizarea a staţiunii Straja, printre acţionarii acesteia fiind Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, cu 44 %, şi Miron Lupulescu, cu 1%.


Sursele menţionate mai spun că Miron Lupulescu este, de altfel, cel care a semnat o notă de fundamentare prezentată la Primăria Lupeni, în baza căreia se arăta necesitatea achiziţionării de lucrări suplimentare pentru alimentarea cu energie electrică a staţiunii.

În același dosar a fost reținut pentru 24 de ore și Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.