p>

“Alegerea pe care am făcut-o, de a organiza Gala în aer liber, chiar dacă , din punct de vedere financiar ne costă puţin mai mult, are menirea de a ajuta la promovarea acestor genuri muzicale, blues şi jazz. Faptul că avem invitate trupe doar din zonă, nu înseamnă că facem rabat de la calitate, talentul nu se măsoară în kilometri. Consider că am invitat, în acest an , la Gală, unele dintre cele mai bune trupe de blues şi jazz din ţară. <<Dacă erau mici şi bere, era mai multă lume>> au tot spus unii. Dacă erau mici şi bere, nu mai era Gala de Blues Jazz, era un „altfel” de Festival… Publicul pentru care a fost gândită această Gală nu se regăseşte în publicul „celălalt”. Am avut partte de seri minunate, cu artişti extraordinari, un public care, la un moment dat ar fi făcut sala Teatrului neîncăpatoare. Atâta timp cât doamna Pârvulescu, sora regretatului Bela Kamocsa şi Ştefan Katona m-au felicitat pentru străduinţă, eu consider că a fost o reuşită. Normal, au fost şi anumite probleme, dar nimic ce nu poate fi remediat pe viitor, indiferent cine va organiza această manifestare“,. ne-a declarat Augustin Bercean, referent la Casa de Cultură a Municipiului Lugoj şi coordonator al evenimentului.