Lovitură de proporţii a celor de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş în această după amiază – sute de baxuri de ţigări de contrabandă au fost capturate după ce un microbuz cu numere de Slovacia a fost oprit pe raza localităţii Şuştra. Maşina a intrat în ţară prin vama Nădlac, iar, când poliţiştii au verificat documentele şoferului şi celui care îl însoţea, au aflat că maşina ar transporta colete diplomatice din Bratislava, via Ungaria, la ambasada Slovaciei de la Bucureşti. Pe uşile microbuzului erau aplicate sigilii cu plumb şi ceară, iar şoferul a prezentat un document ştampilat şi semnat care-i confirma spusele. În plus, pe maşină erau puse abţibilde cu corp diplomatic. Amândoi aveau asupra lor câte două paşapoarte, fiecare având aplicată pe câte unul o ştampilă din care reieşea că, ieri, au fost pe teritoriul Serbiei.
Pentru că existau suspiciuni asupra actelor prezentate şi a sigiliilor, poliţiştii au deschis maşina care era plină până la refuz cu ţigări mărcile Ashima şi Marble, de provenienţă duty-free. Din microbuz au fost scoase 230 de baxuri de ţigări, prejudiciul fiind estimat la 1,4 milioane de lei. Unul dintre cei doi a prezentat şi o legitimaţie din care reieşea că în anii 90 a fost angajat al ministerului de externe slovac. Ministerul de externe slovac a negat că bărbaţii reţinuţi de autorităţile române ar fi executat o misiune oficială şi că sigiliile de pe maşină ar fi originale. Bărbaţii au fost duşi pentru audieri la sediul DIICOT Timişoara.
Vom reveni cu amănunte.
UPDATE 1 Ministerul de externe slovac a confirmat că unul dintre cei ridicaţi de autorităţile române, Peter Uradnicek, este angajat al instituţiei ca şofer. Cel de al doilea suspect, Juraj Szabo, nu lucrează în acest minister.
Bravo,bravo și iar Bravo !!!!
Se cuvine o precizare, prostănacul de Omleta / Papară nu a avut nicio treabă cu aceasta activitate !!!!