DictatoROBU după trei ani

Editorialul de mai jos a fost scris în 12 septembrie 2012, când primarul Nicolae Robu se bucura încă de o încredere enormă și nu existau voci care să-l conteste. La mai bine de trei ani de la momentul în care am scris aceste rânduri, remarc doar atât – din păcate, pentru Timișoara, am avut dreptate și situația este cu mult mai gravă.

DictatoROBU

Nicolae Robu a dat dictatura jos din pod la nici patru luni de când s-a instalat în fotoliul de primar. Atacul de ieri, de o violenţă extremă la adresa jurnaliştilor care nu-i ridică osanale, dezvăluie adevăratul mod de gândire al celui care a tot pozat ca un mare democrat şi pacifist.

Declaraţiile sale de ieri l-ar fi făcut mândru pe orice activist comunist din anii 50. Numai atunci cei care nu aplaudau directivele partidului erau catalogaţi ca duşmani ai poporului. Acum ziariştii care-şi permit să spună altceva decât dictează prin conferinţele de presă Robu sunt anti-timişoreni. Anti-timişoreni pentru că şi-au permis să se îndoiască de succesul proiectului fotbalistisc ACS Poli, născut doar din orgoliul primarului de a arăta că el este mare fan alb-violet. Nu mai contează nimic. Nici măcar milioanele de lei aruncate-n gaura neagră a unei echipe însăilatate la foc automat. Asta în timp ce Timişoara are nevoie de bani pentru proiectele cu adevărat importante pentru comunitate.

Obsesia sa este pe primul loc. Anti-timişoreni pentru că şi-au permis să întrebe cum nişte “gorile”pot să-ţi interzică libertatea de mişcare pe domeniul public în oraşul libertăţii şi de ce banii comunităţii trebuie folosiţi ca să fie bine la nunta colegului său de partid.

DictatoROBU se pricepe la tot.

Ştie ce trebuie să scrie presa, cum şi, mai mult decât atât, ce interesează publicul. Criza de ieri a dovedit că între DictatoROBU şi ayatollah-ul Frunzăverde nu sunt deosebiri – amândoi cred că trebuie să fie înconjuraţi numai de slugi pentru că ei sunt deţinătorii adevărului absolut,. Unul i-a alungat pe jurnalişti cu bodyguarzii, altul le-a transmis dispreţuitor că pot să latre cât vor.

Primarul oraşului unde s-a murit pentru libertatea cuvântului vrea să reinstaureze dictatura omertei. O mafie a tăcerii care trebuie să protejeze cât mai bine operaţiunile de săturare a clientelei de partid. Ameninţă că nu va discuta decât cu ziariştii care îndeplinesc standardele sale de deontologie. DictatoROBU nu înţelege că primăria nu este o şcoală privată unde face ce vrea şi cum vrea şi nici pension pentru nevrotici pe care-i deranjează şi susurul izvorului. Ar fi preferat, desigur, ca jurnaliştii să tacă şi să dea din coadă atunci când le mai aruncă dictatoROBU câte un os de informaţie despre “proiectele frumoase care schimbă oraşul şi care schimbă calitatea vieţii”.

Şi Ceauşescu se lăuda cu împlinirile măreţe din Epoca de Aur – Canalul Dunăre- Marea Neagră sau Casa Poporului şi nici el nu vorbea despre scheleţii rămaşi în urma proiectelor care au schimbat lumea. DictotoROBU vrea ca să se audă doar vocea sa şi pare dispus să facă orice pentru acest lucru.