Absent de la şedinţa de plen a Consiliului Local Timişoara de astăzi, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu a putut rezista tentanţiei de a comunica public. Astfel, în această după-masă, edilul timişorean a postat pe Facebook un text. Practic, postarea nu aduce nicio informaţie nouă, ci serveşte strict perierii mândriei edilui timişorean.
Asta pentru că, de fapt, Robu a postat o înşiruire a proiectelor pe care, spune el, le-a finalizat în ultimle luni. Crearea de sensuri giratorii sau lărgirea unor drumuri care deja au fost inaugurate sunt pentru primarul Robu un subiect nou. Însă Robu uită să spună că unele proiecte, precum cel de management al traficului, au fost inaugurate fără a fi 100% finalizate.
Nu numai atât, dar în goana sa de a obţine laude, Robu a trecut de două ori aceeaşi realizare la două puncte diferite, 22 şi 24. Cu totul lipsit de fair-play faţă de oamenii care au muncit alături de el sau în locul său pentru implementarea acestor proiecte, Robu nu adresează nici măcar un cuvânt de mulţumire proiectanţilor, executanţilor, primarilor din Dumbrăviţa sau Ghiroda sau managerului Spitalului Municipal, Octavian Mazilu.
În schimb, primarul simte nevoia să ia la mişto oamenii care nu cred că lucrurile pe care spune că le-a realizat sunt excepţionale transmiţându-le că „DACĂ APRECIAȚI PERFORMANȚA, CLICUIȚI LIKE. DACĂ NU O APRECIAȚI, POSTAȚI TEXTUL: ”DISLIKE! DOAR 25?! SLAAB…” :)))”.
asemenea fotografii se pot face oricui si loredanei codrut.
Doamne, asta inca crede ca alegerile din iunie o sa se faca pe cartea cu moace…