Sportivii din Asia au dominat finalele la turneul de badminton Li-Ning Romanian International, desfășurat la Arena Banu Sport. Cu toate acestea și o serie de sportivi din Europa s-au strecurat între cei cu ochi oblici și au reușit să fie învingători. Spanioloaica Beatriz Corrales a avut cea mai impresionantă povestea, venită singură la turneu, din condiții de austeritate financiară.
Ultima zi de concurs a fost deschisă de finala la dublu masculin, în care s-au confruntat doi japonezi și doi francezi, iar asiaticii au avut o misiunea ușoară. Perechea formată din Takuto Inoue și Yuki Kaneko a câștigat cu 21-10 ambele seturi contra francezilor Quentin Vincent și Sebastien Vincent. A urmat finala la dublu mixt, în care s-au confruntat coreeni Sol Kyu Choi și Hye Rin Kim contra turcilor Ramazan Ozturk și Neslihan Kilic. Juniorii din Coreea de Sud au câștigat cu 21-16, 21-13. Al treilea meci le-a adus față în față pe Beatriz Corrales din Spania și coreeanca Na Young Kim. Sportiva din Europa a reușit să producă surpriza după ce a pierdut primul set cu 21-15. Corrales a revenit și a câștigat seturile următoare cu 21-6 și 21-15. La final, învingătoarea s-a dus să își strângă camera cu care și-a filmat singură meciul, deoarece din cauza crizei financiare a făcut deplasarea la Timișoara singură. ”Mă bucur foarte mult pentru victoria mea, pentru că a fost mai greu să revin în meci după primul set pierdut. Am jucat trei meciuri contra unor fete din Coreea și a fost dificil, deoarece joacă bine și cu multă încredere, de aceea trebuie să fii foarte concentrat. Din cauza crizei, nu am putut veni cu antrenorul, dar pe de o parte este mai bine pentru că pot învăța multe din astfel de situații”, a declarat Betriz Corrales la sfâșitul finalei de simplu feminin.
Singura finală europeană a fost cea de dublu feminin, în care s-au confruntat rusoaicele Irina Khlebko și Ksenia Polikarpova contra ucrainiencelor Natalya Voytsekh și Yelizaveta Zharka. Favoritele din Rusia s-au impus cu 21-18, 23-21. Ultimul meci al competiției a avut nevoie de trei seturi pentru a stabili învingătorul la simplu masculin. Ultima finală i-a adus față în față pe japonezul Takuto Inoue și pe francezul Lucas Corvee. Niponul a intrat mai greu în meci, după primul set câștigat cu 21-10 de francez, dar a revenit apoi și a luat următoarele seturi cu 21-17 și 21-15.
Organizatorii au fost foarte mulțumiți de ediția din acest an a turneului de badminton, chiar dacă sportivii români nu au putut trece de faza sferturilor, deși cei din Federație au sperat la cel puțin o calificare în semifinală la dublu fete. ”Putem spune că suntem foarte mulțumiți de cum a ieșit concursul, avem un feedback pozitiv de la oficiali, sportivi care ne-au zis că vor veni și anul viitor și anul acesta ne bucurăm că am avut și un public numeros. Ne așteptam ca asiaticii să ajungă până în fazele finale, cred că este foarte bine că vin asiatici în acest concurs din circuitul european, pentru că dă sportivilor din România șansă să joace cu ei. Noi am sperat ca dublul Sonia Olariu-Florentina Constantinescu să ajungă măcar în semifinală, dacă nu chair în finală, au pierdut într-un meci foarte strâns împotriva coreencelor, dar am avut și câteva surprize plăcute cu tineri juniori români care au trecut de primele tururi de calificări”, a declarat președintele Federației Române de Badminton, timișoreanca Animona Huțu.
Și vicepreședintele Federației Europene Hans Lenkert a lăudat organizarea Internaționalelor României, despre care a spus că sunt în fiecare an tot mai bine organizate.
”Sunt foarte impresionat de acest turneu, au fost sportivi de pe toate continentele, ceea ce este o noutate, nu se întâmplă prea des așa ceva în Europa. Este a treia oara când vin aici și în fiecare an e din ce în ce mai bine organizată. S-au concentrat foarte bine pe jucători, e un hotel mai bun, transportul e mai bun și mâncarea e bună, Jucătorilor le place și când lor le place, turneul e bun”, a declarat suedezul Hans Lenkert. Li-Ning Romanian International este singura competiție din circuitul european de badminton ce are loc în țara noastră și se desfășoară în fiecare an la Timișoara.