BC Timișoara a ajuns la ultima etapă a sezonului regulat, pe care o va disputa mâine, în deplasare la locul 14, Farul Constanța. Alb-violeții au avut evoluții oscilante în acest sezon, mai ales în retur, iar acum se află pe locul şase. Dacă situația în clasament nu se mai modifică, adversarul din sferturi va fi chiar CSU Ploiești și, de aceea, e posibil ca BC Timișoara să vrea să evite acest lucru.
Teoretic, timișorenii i-au învins pe ploieșteni anul acesta pe teren propriu. Practic însă, ploieștenii sunt campionii a opt dintre ultimele nouă sezoane și toate echipele din play-off se roagă să nu joace cu ei până în finală. În ultimele sezoane, au fost echipe care au pierdut meciuri tocmai pentru a-i evita pe prahoveni și nu ar fi nicio noutate dacă asemenea înfrângeri s-ar întâmpla și anul acesta. De asemenea, tot teoretic, toate meciurile se dispută la aceeași oră. Practic însă, trăim în era sms-urilor și a telefoanelor mobile, aşa că oricine poate urmări live textul de la meciuri online, de pe telefon sau calculator. Antrenorul Srdjan Jovanovic a declarat că echipa nu se va gândi la clasament. ”Nu ne vom gândi la clasament. Am convenit cu jucătorii să nu facem calcule, ci doar să jucăm un baschet solid și să câștigăm, ca totul să fie o bună pregătire pentru turneul final al Cupei României”, a precizat antrenorul ”leilor” pentru site-ul oficial al echipei.
Sezonul acesta este unul deosebit de echilibrat și înainte de ultima etapă sunt mai multe semne de întrebare ca niciodată.
BC Timișoara e la egalitate de puncte cu Gaz Metan Mediaș, formație de pe locul cinci, și cu U Mobitelco Cluj, echipa de pe locul şapte, datorită sistemului de calcul pe baza meciurilor directe dintre formațiile aflate la egalitate. Craiova este pe locul patru, dar are ultimul meci cu Oradea în Bănie, deci nu ar fi exclus să piardă, mai ales că înfrângerea bihorenilor ar fi sinonimă pentru ei cu pierderea primei poziții, întrucât e aproape imposibil ca Mureșul să piardă cu Miercurea Ciuc. Dacă Craiova, BC Timișoara, Mediaș și Cluj vor fi la egalitate de puncte, aceasta va fi ordinea clasamentului, ce ar plasa Timișoara pe locul cinci. Mediașul joacă la Timișoara cu Timba, iar Clujul acasă cu Pitești, un alt meci pe care e greu ca ”U” să îl scape din mână, mai ales că piteștenii sunt fără obiectiv. Așadar, în cazul în care Timba nu produce o nouă surpriză, iar Craiova câștigă mâine, BC Timișoara va avea ingratul loc şase. Pe care îl poate evita dacă pierde la Constanța.
Printre aceste speculații, un lucru rămâne cert. BC Timișoara a jucat slab cu Giurgiu și trebuie să se trezească înainte de Final Four. Srdjan Jovanovic cere echipei un joc mai agresiv și o mai mare atenție la duelurile om-la-om, după ce Petty de la Giurgiu i-a ridiculizat cu trițele în ultimul meci. ”În ultimele două partide nu am jucat prea bine, iar acum încercăm să remediem ceea ce am greșit. Lucrăm din greu la antrenamente ca să încercăm să reparăm ce am stricat în ziua proastă prinsă împotriva Giurgiului. Aștept din partea băieților concentrare, agresivitate, mai ales în zona mingii, și mult mai multă atenție în duelurile unu la unu, pentru că la ultimul meci un singur adversar ne-a înscris 40 de puncte”, a declarat Srdjan Jovanovic pentru bctimisoara.ro. Meciul cu Farul se va juca de la ora 18.00, la fel ca toate celelalte, și va fi arbitrat de Alexandru Olaru, Bedir Sefer și Dragoș Stan.