Aglomeraţie mare, mon cher, e plin de artişti!

Trecut-au momentele în care pentru a imortaliza un eveniment deosebit lumea avea nevoie de un fotograf. Profesionist, atestat, care ştia ce şi cum. Astăzi, oricine poate intra în posesia unui aparat foto şmecher. După care răsfoieşte nişte tutoriale pe net şi gata, a devenit „făcător de poze“. Există o sumedenie de indivizi şi individe care, pe considerentul că sunt nişte artişti în devenire, pozează tot ce mişcă. Îi găseşti peste tot, la concerte, la diverse festivaluri, aiurea-n tramvai, everywhere. Ba chiar şi la nunţi, botezuri şi alte cumetrii. Unde se mai câştigă câte un ban neimpozabil.

Fie că sunt începători sau fac asta de mai mult timp, fie că au portofoliu „baban“ sau au realizat câteva poze pentru vreo fiţuică cu reclame ce ţi se vâră involuntar în cutia poştală, cetăţenii aceştia au impresia că tocmai au intrat în tagma artiştilor şi dezvoltă deja nişte aere de vedetă de zici că l-au pozat cel puţin pe John Lennon la viaţa lor. Tagma asta a artiştilor în devenire include neapărat şi cetăţenii cu sau fără buletin de Timişoara care-şi exersează talentele în muzică. Ce poate fi mai simplu decât să înveţi să cânţi corect la vreun instrument şi să-ţi exteriorizezi trăirile artistice pe bănuţi frumoşi la vreo nuntă?

Fiindcă, în zilele noastre, un studio de înregistrare nu mai e mare brânză, iar simple lălăieli pot fi executate chiar şi de june sexy care nici nu ştiu ce înseamnă orele de canto, oraşul e „sugrumat“ de o serie de talente.

Fotografi şi muzicieni în devenire, care au impresia că orice e creat de om cu intenţie artistică se încadrează în artă. Iar cei care nu le recunosc meritele de artişti emeriţi ai poporului sunt nişte afoni. Peisajul artiştilor în devenire include, alături de fotografi, cântăreţe cu fuste scurte şi voce penală sau muzicieni care ştiu să cânte trei acorduri la pian fără să greşească şi indivizi, vorba celor de la Viţa de Vie, „La orice discotecă de la sat, oraş sau mare/E musai să se audă basul şi cu toba mare“, numărul celor care ştiu să apese butonul sync al consolei de mixaj a devenit uluitor de mare. Drept urmare, ne-am pricopsit cu DJ de care n-au auzit nici măcar vecinii lor de bloc şi de indivizi care în virtutea faptului că deţin acasă un laptop şi două boxe active, au devenit „entertaineri de nunţi“.

Aparent, această aglomeraţie de artişti pe metru pătrat ar trebui să fie una benefică. Iar dacă poţi să „cerni“, ai parte de valori. Corect, dar cu un amendament. Cine are sita asta? Specialiştii într-un anumit domeniu, cei care ar putea explica cu argumente pertinente de ce un anumit fotograf este valabil sau cum ar trebui să sune un anumit grup pentru a fi încadrat la categoria „interesant“ sau ce ar trebui să execute un bun DJ,  nu apar decât foarte rar în mass-media. Drept urmare, e aglomeraţie de aşa zişi artişti, care se-nmulţesc ca chinezii. Iar sita aia e tot mai greu de găsit.