Pentru prima dată după mult timp m-am gândit ieri din nou ce rost avem noi, cei din presă, pe lumea asta? De vină este un articol care a circulat cu viteza glonțului pe Facebook, publicat pe site-ul Columbia Journalism Reveiew și semnat de Francesca Bori, o jurnalistă italiană, freelancer și autoare a două cărți, una despre Kosovo și alta despre Palestina. Acum în Siria, Bori scrie cu sinceritate, furie, își varsă practic năduful pe tema superficializării textului jurnalistic. Chiar și relatările din zonele de conflict sunt astăzi lustruite, un copil cu un kalashnikov în brațe arată bineînțeles extraordinar, vinde bine, sângele, mai bine decât sexul, și dă-o dracului de analiză, de înțelegere.
Povestea (intitulată Woman’s Work) te face bineînțeles să arunci o privire spre ce înseamnă presă în România anului 2013, iar tabloul pe care-l vezi e făcut din hârtie ieftină, ca un afiș la un concert de manele la mare, în culori stridente și urlă, te ia de gât și duhnește a bere la pet.
Credeți că cititorii, ascultătorii, telespectatorii, adică voi, vor să știe unde se află pe Google Maps piscina în care a murit anonima mamă a fraților Becali? Că vor să afle ce a mâncat Roberta Anastase la nuntă? Ce se întâmplă în următorul episod din Suleyman Magnificul? Iar despre fața adevărată, ca ai unor Dorian Grey nemuritori, a politicienilor sau ai altor „mai mari”, nimic nimic nimic? Când ați văzut, la “teve”, ultima anchetă serioasă, ultimul interviu neplătit, ultima investigație sau analiză?
Ne-am tâmpit, fraților. Ni s-au tocit toate simțurile de la atâta superficialitate cu care suntem hrăniți. Cine mai are chef de revoluții când semințele-s ieftine și berea merge atât de bine cu emisiunile de la ora 18.00? Anume unui astfel de popor poți să-i servești, cu lingurița, reportajele de mare implicare socială finanțate de Gold Corporation. Băieții cumpără suflete cu aurul pe care îl vor scoate de la Roșia Montană și, dacă ar fi pe bune, ar trebui să facă reportaje despre cancer și pustiire, dacă tot e să vorbim de cianuri. Iar peste toate astea, dansează și cântă ignoranța analfabetă și bâlbâită, ce mă face să mă umplu de durere și de rușine pentru meseria de care m-am îndrăgostit în clasa a cincea.
