Spectacol inedit sub semnătura Phoenix: cum îi vor celebra pe copiii morți...

Spectacol inedit sub semnătura Phoenix: cum îi vor celebra pe copiii morți în Revoluția din 89

0
DISTRIBUIȚI

phoenix

Cu ocazia concertului pe care Phoenix îl va susţine în 21 decembrie la Sala Constantin Jude, formaţia aduce o închinare copiilor care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 din Timişoara. „Pentru a-i aminti pe toţi copiii care astăzi ar fi trebuit să fie trecători pe străzile Timișoarei, să ne fie prieteni, să fie la rândul lor părinți, alegem să oferim un cadou celor care astăzi sunt copii! În cadrul concertului SymPhoenix, intrarea va fi liberă pentru copiii sub 16 ani, iar cei între 16 și 18 ani pot achiziționa biletul la jumătate de preț (un bilet de intrare fiind valabil pentru accesul a două persoane)“, spun membrii trupei.

Phoenix, alături de Momentum Orchestra şi Corul Momentum, readuc proiectul SymPhoenix la Timişoara, în 21 decembrie, în cadrul unui spectacol care va avea loc la Sala Constantin Jude, de la ora 20.00. Spectacolul îşi propune evidenţierea unei legături deosebite exprimată muzical între ethno-rock-ul care a transformat proiectul Phoenix în unicat, între muzica brută cu adânci rădăcini în folclorul arhaic românesc interpretată prin mijloace moderne, pe de o parte, şi căldura muzicii clasice, pe de altă parte. Alături de formaţia Phoenix şi de orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului Vlad Mateescu, vor urca pe scenă invitaţii Adrian Naidin, Cristina Kiseleff şi Tavi Colen. Corul Momentum şi Momentum Orchestra sunt două proiecte de anvergură demarate de  Asociaţia Culturală Momentum. În altă ordine de idei, “În umbra marelui URSS”, compoziție aparținând lui Nicolae Covaci, va face parte pe viitor din repertoriul formației Phoenix ca imn al ANOSR și al campaniei “6 pentru educație”, desfășurată la nivel național.


Piesa este reînregistrată într-o variantă care va include un cor al studenților și va fi relansată în această formă împreună cu un videoclip ce va fi utilizat în demersurile mediatice de promovare a campaniei “6 pentru educație”, susținută încă de la debut de membrii formației Phoenix.

«« În umbra marelui URSS » este o compoziție născută din trăirile mele, din dezamăgirile cu care m-am confruntat când m-am întors în țară și am observat că nu s-a schimbat nimic din ce doream sau speram să se schimbe. Este o piesă cenzurată, într-o anumită măsură – există un singur post de radio în România care o difuzeaza la nivel național – dar a ajuns una dintre cele mai apreciate și mai solicitate din repertoriul formației, iar publicul o cere insistent la fiecare concert. Am vazut o filmare de la protestele studenților din vară, din Timișoara, când au împânzit Piața Unirii și au cântat vers cu vers toată melodia, în timp ce ieșeau în stradă și își cereau drepturile care li se cuvin. Nu pot explica ce am simțit atunci… Pentru mine a însemnat o confirmare, a fost unul din momentele acelea în care îți dai seama că tot ce ai facut, tot ce ai sacrificat, nu a fost degeaba… Am hotărât așadar să le-o fac cadou, pentru cauza lor. Să o folosească în orice mod le poate fi de ajutor. Ei luptă de fapt pentru un lucru foarte important pentru noi toți, și dacă rezonează și se regăsesc în mesajul pe care « În umbra marelui URSS » îl transmite, nu pot decât să mă bucur“, spune Nicu Covaci.

Biletele pentru concertul SymPhoenix se gasesc pe MyTicket.ro, în reţeaua magazinelor Diverta, la Opera Română din Timişoara şi în ziua spectacolului la sala Constantin Jude. Preţul biletelor este de 100 lei (categoria 1), 75 lei (categoria 2) şi 50 lei (categoria 3). Biletele din categoria 1 vor fi însoţite de un CD cadou din partea formaţiei Phoenix !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.