Ofițerii DGA, la Vama Reșița. Ce s-a întâmplat cu microbuzul din „dosarul...

Ofițerii DGA, la Vama Reșița. Ce s-a întâmplat cu microbuzul din „dosarul Naidăș”

2
DISTRIBUIȚI

mascat politia de frontiera tigari contrabanda

Agitație în această dimineață la sediul Direcției Vamale din Reșița. Acum două săptămâni, un cetățean sârb a fost prins de polițiști în Oravița, după ce trecuse de Vama Naidăș cu nu mai puțin de 160 de baxuri de țigări de contrabandă. Ofițerii DGA care anchetează cazul au descins astăzi la clădirea Direcției Vamale Caraș-Severin.

Nu a fost vorba, însă de vreo nouă arestare.


Anchetatorii au verificat microbuzul folosit în cazul de contrabandă surprins în luna ianuarie. Mai exact, au verificat la sânge câte baxuri de țigări încap în autovehicul și în cât timp se pot încărca. Cetățeanul sârb reținut pe 19 ianuarie s-a apărat susținând că țigările nu au trecut prin vamă, el preluând microbuzul încărcat cu țigări pe teritoriul României.

Conform anchetatorilor, timpul scurs de la intrarea microbuzului în țară și până la momentul în care a fost oprit de polițiști pe o stradă din Oravița a fost de 30 de minute. Vameșul și polițistul de frontieră care au efectuat controlul microbuzului în punctul vamal au susținut că acesta era gol, însă experimentul efectuat azi de ofițerii DGA a arătat că pentru ticsirea microbuzului cu 160 de baxuri de țigări este nevoie de aproximativ o oră.

Pe 19 ianuarie, un cetățean sârb și un polițist de frontieră român au fost arestați preventiv, pentru 25 de zile, în timp ce alți doi suspecți sunt cercetați în stare de libertate. Oamenii legii sunt acuzați că au ”închis ochii” în timp ce sârbul trecea granița cu 160 de baxuri de țigări de contrabandă.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.