Universitatea de Vest din Timişoara s-a clasat, în acest an, în top 200 mondial cu domeniul limbi moderne. Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ de stat din oraşul de pe Bega, clasamentul a fost realizat folosind date privind reputaţia academică, precum şi rezultatele cercetării pentru cele mai bune universităţi din lume, pentru diferite domenii.
Universitatea de Vest se află foarte aproape de top 200 şi cu alte domenii, precum Fizica, Matematica sau Informatica.
„Clasarea Universității de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calități a actului educațional și de cercetare avansată desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara. Recunoașterea pe plan internațional, numeroasele proiecte europene, dar şi relațiile Universității de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educațional recunoscut pe plan mondial”, a spus Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest.