Întâlnirea a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, la Universitatea de Vest, iar discuțiile purtate au avut ca temă “Cadrul strategic privind creșterea accesului și ratei de absolvire, a calității și eficienței învățământului terțiar în România, 2014 – 2020”.
Reprezentanții Ministerului Educației și ai Băncii Mondiale au încercat să găsească soluții astfel încât rata de absolvire a învățământului universitar să crească, dar și ca tot mai mulți tineri să poată urma o facultate. Nu au lipsit de la eveniment rectorii din zona de vest a țării, dar și angajatori, directori de licee, studenți consilieri de la Facultatea de Economie a UVT, ONG-uri și sindicate.
„Universitatea de Vest este alături de factorii decidenți și partenerii internaționali în găsirea celor mai bune soluții la provocările actuale.
Avem expertiza necesară să venim cu propuneri pertinente pentru dezvoltarea învățământului terțiar în România. Avem experiență în derularea a importante proiecte în domeniu, această know-how fiind la dispoziția şi în folosul comunității”, a spus Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest. În urma discuțiilor purtate la Universitatea de Vest, s-au încercat soluții prin care să poată fi accesate fonduri europene pentru dezvoltarea învățământului terțiar.