EXCLUSIV „Cojocari m-a falimentat. Mi-a spus că, dacă-mi retrag plângerile, îmi dă...

EXCLUSIV „Cojocari m-a falimentat. Mi-a spus că, dacă-mi retrag plângerile, îmi dă autorizaţiile pentru mansarde”

2
DISTRIBUIȚI

După publicarea în exclusivitate de către PRESSALERT.ro a informaţiei că secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, este cojocari01 pcercetat penal pentru abuz în serviciu, au apărut noi informaţii despre acest caz.Teofil Drugărin este omul de la care a început totul, după ce a depus mai multe plângeri împotriva angajaţilor primăriei. Acesta a povestit, în premieră, despre motivele care l-au determinat să ceară anchetarea funcţionarilor publici. „În urmă cu aproximativ un an de zile, am depus actele pentru a obţine autorizaţiile de construcţie pentru mansardarea a trei blocuri. Au cerut să-mi tot trimită adrese că mai trebuie o hârtie, două. Când le duceam mai cereau altele. M-am dus şi le-am spus să-mi spună teoate actele care trebuie să le aduc ca să nu pierd câte o lună şi după aia să-mi spună că mai trebuie te miri ce.


Am vreo 16 comunicări cu primăria pe tema asta. Domnul Cojocari îmi spunea că-mi dă autorizaţia, numai să mai aduc hârtia care vroia el. Când am văzut că mă poartă pe drumuri la infinit, am început să fac plângeri penale. La secretarul primăriei am fost de trei ori în audienţă şi de vreo şase ori l-am prins pe holuri ca să-l rog să-mi semneze autorizaţiile de construcţie. Aveam contracte semnate cu oameni. Ţipa la mine că-s hoţ, bandit că am microfon, să-l las în pace. Cojocari m-a falimentat. Din om corect am ajuns în faţa clienţilor escroc pentru că nu am putut să-mi ţin cele asumate prin contractele semnate. Asta din cauza celor de la Primărie”.

Timişoreanul  susţine că a încercat să meargă în audienţă şi la primarul Gheorghe Ciuhandu, dar „nu am fost primit pentru că mi s–a spus că nu are cum să mă ajute”.  În urma audierilor, s-a stabilit că reprezentanţii Direcţiei de urbanism din Primăria Timişoara au dat drumul la autorizaţii, dar acestea au fost blocate de Cojocari. Drugărin a susţinut pentru PRESSALERT.ro că la ultima audienţă din decembrie „secretarul mi-a spus că, dacă-mi retrag plângerile, îmi dă autorizaţiile pentru mansarde. Erau de faţă mai mulţi angajaţi ai primăriei care participă la audienţe”. Pentru că nu a primit autorizaţiile pentru mansardarea celor trei blocuri, reclamantul susţine că a fost prejudiciat cu peste 100.000 euro.

2 COMENTARII

  1. Eu nu as da nici o autorizatie sa se mai faca un etaj … arata foarte urat .. in ce tzara civilizata mai este asa ceva.. eu am fo in germ dar niciunde nu am vazut asa ceva.. plus in elvetia dc blocul are de la 3 etaje se pune lift.. trebuie parcari pt atatia oameni pe mp2 .. daca tot ne inghesuim tot mai multi oameni pe aceasi bucatica de pamant unde ajungem ??????? nici nu o sa mai putem circula

Dă-i un răspuns lui jean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.