p>Medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină

Planurile guvernanţilor de a nu mai acorda alocaţii de stat copiilor proveniţi din familii bogate se lovesc de un „mic” impediment, conform Jurnalului Naţional – încalcă flagrant documentele legislative fundamentale privind protecţia drepturilor copilului.
La Szeged s-a construit cel mai mare aquacenter din Sud-Estul Europei, care-şi va deschide porţile la începutul lunii martie, scrie Adevărul.
Comisia Europeană a lansat, conform Hotnews, o investigaţie împotriva companiei Google în legatură cu motorul de căutare şi cu serviciile de publicitate oferite de aceasta.
Paşapoartele biometrice nu sunt atât de sigure precum se credea – au demonstrat un grup de hackeri care a falsificat un astfel de act folosind chiar fotografia lui Elvis Presley, documentul fiind recunoscut de scannerele dintr-un aeroport internaţional olandez ca autentic, scriu cei de Antena3.ro.