EXCLUSIV Poliţist de la Judiciar, sac de box pentru interlopi

EXCLUSIV Poliţist de la Judiciar, sac de box pentru interlopi

5
DISTRIBUIȚI

Altă dată spaima infractorilor, poliţiştii de la judiciar au ajuns saci de box pentru interlopi. Un inspector de la Biroul investigaţii pumncriminale de la Poliţia Municipiului Timişoara, a fost bătut cu parul şi a încasat câţiva pumni, sâmbătă dimineaţa, în barul Lepa Brena din Timişoara, locul preferat de petrecere al interlopilor. Nicolae Mezei, de la compartimentul Violenţe, era în afara orelor de serviciu şi petrecea împreună cu mai mulţi colegi. La un moment dat, când a ieşit afară, a fost lovit de un individ care a plecat după el. Din informaţiile deţinute de PRESSALERT.ro, atacatorul este un fost boxer. În sprijinul acestuia a venit un alt interlop, care a început să-l lovească pe poliţist cu un par. A urmat o bătaie generală în care au fost implicaţi atât ceilalţi poliţişti aflaţi în Lepa Brena, cât şi celilalţi interlopi din bar.


Oamenii legii s-au ales chiar şi spray lacrimogen în ochi de la una din tinerele aflate-n zonă. După ce au dispărut din zonă pentru că erau depăşiţi numeric, poliţiştii au revenit pentru a-l recupera pe Mezei. Au sosit mai multe echipaje de poliţie după un timp. Motivele pentru care a izbucnit scandalul a rămas un mister. Inspectorul Mezei susţine că ” nu a fost bătaie. Am luat un pumn de la unul pe lângă care treceam. A fost întâmplător. Se întâmplă de multe ori în locuri din acestea să se ia din senin de tine. Nu am fost lovit cu parul. După ce am luat pumnul, am fugit ce era să fac?”.  În urma verificărilor, atât poliţistul, cât şi agresorul au fost sancţionaţi în conformitate cu Legea 61/2001 pentru provocarea scandalului, cu câte 200 lei. Inspectorul Mezei neagă acest lucru, susţinând că ” eu nu ştiu de nici un proces verbal. Nu am primit aşa ceva”

Comisarul şef Gheorghe Popescu, aflat la conducerea IPJ Timiş, a declarat pentru PRESSALERT.ro că „am dispus inspecţiei interne verificări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs incidentul. Chiar dacă poliţistul era în timpul său liber, situaţia nu este deloc normală. Vom dispune măsuri în funcţie de rezultate”.  Alături de Mezei mai sunt verificaţi subinpectorul George Gavrea, tot de la compartimentul Violenţe şi agentul Daniel Bădescu de la furturi din buzunare.

5 COMENTARII

  1. Nu este singurul caz in care un politist este batut,aparent fara un motiv anume.Cunosc foarte bine un caz,care desi s-a intamplat la sfrsitul anului 2003,innainte de sarbatorile de iarna,inca nu pot uita si nu pot intelege multe lucruri.Este vorba despre baiatul meu,nu as vrea sa-i dau numele, si asa a tras mult de pe urma agresiunii ,nu numai ca sanatate.Daca aveti putin timp va pot spune despre acest lucru incredibil,care se intampla in tara noastra si de vina este gasit tot cel batut.In seara zilei de 19.12.2003,paraca,era sambata seara baiatul meu era in ziua lui libera,am inteles de la el ca fusese la prietena lui si ca spre seara a vb .cu un coleg sa se intanleasca in oras,in raza sectiei 8 Politie,nu-mi amintesc exact,in fata unui bar.Ce s-a intanplat, el nu-si mai aminteste absolut nimic,decat un cap mare ,chel ,care i-a tras un cap in gura ,el fiind in fata barului.Mai tine minte ca fusese in bar si ca bause un ceai cu rom,era frig si ca a iesit sa vb de la un tel.public ,cu cartele ,ca i se terminase bateria de la mobil.S-a trezit in masina,duba politiei,care il transportase deja la Spitalul de Urgenta Floreasca,iar innainte fusese cu el la Med Legala,probabil pt probe,el oricum nu stie nimic.Ce s-a intamplat cu el!a avut norocul sa apara masina Politiei cand el era batut de unul din oamenii lui Nicu Gheara,este vb despre un oarecare Ioan Crivat.Acest om,desi mai degraba animal,a mers la Sectia 8,in raza careia s-a intamplat totul si a sustinut ca baiatul meu a sarit in fata masinii lui si a inceput sa dea cu picioarele in masina,desi nu avea nici un fel de urme pe masina si ca i-a cerut lui sa-l duca la Otopeni.Asta am aflat-o de la procuroarea de la Sectia 8.Acest Ioan Crivat a coborat din masina,i-a dat un cap in fata baitului meu,acesta a cazut in genunchi si continuat sa-l loveasca cu picioarele (ghetele)in fata ,i-s spart nasul,de fapt fractura de baza nazala,i-a spart dintii din fata,incisivii,i-a retezat ,toata gura lui,era numai aschii de la maxilar,lovit l-a fata nu pot sa va descriu,era toata partea de sub ochi pana la barbie,vanata si umflata,buzele de asemenea umflate de la loviturile primite cu o salbaticie de nedescris,urechile erau vinete,probabil tot de la lovituri.Marele lui noroc,daca se poate numi asa a fost ca a aparut maina politiei si nu l-a mai lovit acel animal,care a continuat sa dea in el desi era cazut la pamant,era tot tavalit ,plin de noroi si sange.La corp ,desi a fost lovit ,a avut norocul sa aibe o scurta mai groasa si totodata avea si un registru gros, bagat in pantaloni, in care completa diverse lucruri,de la serviciu.Ce au facut „colegii” de la Sectia 8 ,in loc sa-l umfle pe acel batausi de oameni,l-au luat pe baiatul meu ,nestiind ca este politist si l-au tinut la Sectia 8,incercau sa scoata de la el o declaratie,nu stiu ce prostie era in capul lor ,voiau sa declare probabil ca el este de vina si ca el a sarit probabil la bataie,nu stiu si nu cred ca am sa aflu vreodata.Cert este ca la un moment dat unul din ei l-a deschis la scurta si atunci au gasit registrul,probabil ca l-au cautat si in acte si avea legitimatie de politist ,dar l-a alta sectie.Si ce credeti ca au facut ,in loc sa-l duca l-a spital ,ca el lesina ,dupa un timp isi revene ,iar lesina,dar ei au zis ca de mirosea a bautura.Agresiunea a avut loc pe la ora 21,vazand ca este politist si-au sunat probabil superiorii si asa fiecare la randul lui suna pe superiorul lui si s-a aflat ,am inteles ,la nivel inalt,ministru.Credeti ca asta a schimbat ceva ?nu.Procuroarea de la Sectia 8,cand am fost cu el ca sa depunem plangere ,ca trebuia depusa la sectia de politie unde a avut loc agresiunea,plangere pe care eu am scris-o pt ca baiatul meu nu putea nici sa scrie ,avea lovituri si la maini,un deget dat pe spate,sa revin la procuroare,era chiar pe 23.12.2003,urma ca toata lumea sa se pregateasca de sarbatori,am intrat si eu cu baiatul desi era un maimutoi cam de varsta baiatului meu care nu ar fi vrut sa urc dar i-am spus ca sunt mama lui si vreau sa merg.Procuroarea a mers la intimidare,ca au facut ei verificari si ca el are niste abateri,magarii,nu vreau sa-mi aduc aminte si ca de ce a trebuit sa se stie pana la ministru,desi fimiu nu sunase pe nimeni,ca ce mare lucru a patit ca si altii au nasul rupt.Eu atunci pe langa plangere,pe care i-am si spus ca eu am scris-o ,am si copii dupa tot ce au scris medicii ,ca am fost la med.legala .A zis ca nu o intereseaza ,ca oricum inaintea noastra venise cel care il batuse pe baiatul meu si eu chiar i-am spus ,credeam ca dvs.sunteti colegii fiului meu si ca o sa faceti ceva,nu stiu ce,dar ceva,nu in afara legii,si ea spunea ca era baut,ca mirosea a bautura,fimiu,i-am spus „credeti ca daca a baut o bere sau altceva ,era beat?”Si astazi imi pare rau ca nu i-am spus ca si ea mirosea a alcool,sarbatoreau deja Craciunul.Oricum nu te astepti ca lucrand in sistem sa ai parte de atata nedereptate.NU l-au internat nici macar o ora,nu i s-au facut nici un fel de investigatii medicale.A fost un proces,cert este ca el a platit si pe linie de serviciu ,desi era in timpul lui liber si nu a facut uz de insemnele politiei,si a platit si cheluieli cu procesul in loc el sa fie cel despagubit.Am pastrat copii dupa toate concluziile med. legisti,mai putin de la Sp de Urgenta Floreasca ,nu ne-au dat buletinul.Daca v-am plictisit ,imi cer scuze ,voiam sa stie mai multa lume ce lucruri de neinteles se intampla in tara nostra. Si batut si cu banii luati.

  2. ce dracu cauta Mezei la Brena nu stiu, ca se stie ce fel de atmosfera e pe acolo si ce lume frecventeaza localul?!
    cred ca a cautat-o cu lumanarea si a gasit-o cu parul.
    sau poate si-a incordat muschii si el putin, sa arate ce tari sunt cei de la violente, ca nu ar fi primul politist care o ia in freza cand se da mare si e cu sticla la gura.
    ma indoiesc sincer ca era acolo sa investigheze vreun caz de competenta lui.
    domnii politisti, dosarele nu se lucreaza la bodega!

  3. Daca si aia iau bataie …ce sa mai zici de noi? cine naiba sa ne mai apere? Probabil la politai ii este frica de aia neaga. Cred ca o sa-l cumepere vagabonzii ca aia au bani. Aia fac cu tigari, in Moravita doar vagabonzi fac legea in vama… parca nici nu ar fi politie. Prea mare coruptie la noi sa se intemple ceva. Vai de capu nostru.

  4. Pai, daca atat poate Politia Romana este jale mare, frate.
    Nenica, unde e solidaritatea de breasla? A luat’o unu in freza iar ceilalti au rupt’o la fuga si culmea ironiei, au venit inapoi sa’l recupereze pe ala batutu’.

    Normal, ca dupa ce ti-ai luat’o in freza nu mai recunosti de rusine. Dar sa spui ca ai fugit ca ultimu’ fricos asta mare realizare.

    Alo, sefii Politiei Romane. Pai asta ma apara pe mine de borfasi si infractori? Se mai organizeaza Dinamoviada? Dati’l pe mana lu’ Surdea si scoate el recordman la alergare din Mezei. Ca Adita desi a alergat mult pe strazile din Mehala si Circ si poate invata pe oricine, dar n’a fost niciodata atat de fricos incat sa lase pe cineva la greu.

    Halal politai.

  5. Bodega aia de Lepa Brena trebuia inchisa demult. Au fost zeci de reclamatii la adresa localului. Toata ziua numai scandal. Pentru ca stiu ca sunteti un tip bataios, cand vreti, va rog sa-l intrebati pe dl. Esco de la Brena care este cotizatia lunara catre IPJ Timis. In cazul in care nu-si aduce aminte, va spun ca e cu patru zerouri. Chiar mi-e mila de Esco: a ajunsa sa ia bani de la camatari, ca sa dea atentii la politie!
    Cu stima, dle DCB!

Dă-i un răspuns lui diicot Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.