Incredibil, dar adevărat. Nu este nici o problemă cu calitatea apei din râul Timişul Mort – aceasta a fost concluzia analizelor efectuate de Apele Române după declanşarea scandalului de la Obad. Vă reamintim că în seara zilei de 16 aprilie, comisarii Gărzii de Mediu au intrat în alertă după ce un localnic din Obad a sesizat faptul că în apele râului Timişul Mort au ajuns dejecţii de la fermele de porci ale Smithfield de la Pădureni. Oamenii din localitate se plângeau de mirosul insuportabil care venea dinspre râu, a cărui apă s-a îngălbenit din cauza dejecţiilor de la ferme. Comisarii Gărzii de Mediu au constatat faptul că sesizările se confirmă, descoperind faptul că vana de la unul dintre bazinele de stocare vechi, care trebuie golite până în 2012, era deschisă. De asemenea, cei de la Apele Române au luat probe de apă pentru analize.
„Conform buletinelor de analiză pe care le-am primit de la Apele Române nu a existat nici o depăşire a parametrilor. Nu avem cum să contestăm rezultatele unei instituţii care face parte cu noi din acelaşi minister şi nici nu putem să cerem în altă parte alte analize deoreece nu avem buget. Probabil că au dat drumul la un debit mai mare din bazinele de stocare şi de acolo a provenit acel miros.
Prin procesul verbal de constatare încheiat cu Smithfield ferme am dispus două măsuri – să efectueze din fondurile lor analize a apelor atât din bazine, cât şi de pe canale şi să vină până în 15 mai cu un plan concret de ecologizare, care să excludă aceste deversări pe canale şi ulterior în apele râurilor”, a declarat pentru PRESSALERT.ro, Silviu Megan, şeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Timiş. Până la această oră, reprezentanţii Smithfield Ferme nu au avut nici un punct de vedere oficial, deşi le-a fost solicitat.
UPDATE La solicitarea PRESSALERT.ro, Smithfield Ferme a venit cu o primă poziţie oficială după scandalul de la Obad. „Cauza probabilă a mirosului acuzat de localnicul din Obad este legată de antrenarea gunoaielor menajere şi a gunoiului de grajd de către nivelul crescut al râului, ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, provenite din gospodăriile populaţiei, impropriu depozitate pe malul canalului timişul Mort”, se arată în comunicatul semnat de Andrada Calancea, PR Manager Smithfield Ferme. Conform aceleiaşi surse, săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire cu autorităţile pentru a concluziona asupra situaţiei de la Obad, reprezentanţii colosului american susţinând că „suntem încrezători că, împreună cu autorităţile implicate şi localnicii din Obad, vom reuşi să conlucrăm pentru asigurarea unui mediu sănătos şi nepoluat”.