Alegerile de astăzi de la PSD Timiş au oferit un Victor Ponta rece de exact în analiză şi detalii, un Sorin Grindeanu aplaudat ca un câştigător, deşi s-a retras din cursă „la primul pumn primit în ringul de box” şi un Titu Bojin, preşedinte ales în unanimitate, dar pe care sala nu l-a urmat la semnul său să se ridice în picioare pentru a aplauda. Deşi fără miză, în condiţiile în care pentru primele trei funcţii în partid era câte un singur candidat, şedinţa a început într-o atmosferă tensionată care „plutea în aer”, după cum a recunoscut chiar Ponta. Plus ceva la vedere – scaunele goale rămase prin sală. Eveniment fără precedent pentru o conferinţă judeţeană a PSD din ultimul deceniu. Ca să salute activul de partid, Ponta şi-a dat singur cuvântul pentru că a fost uitat de Bojin, grăbit să citească raportul de activitate pe ultimii cinci ani, în lipsa senatorului Ilie Sârbu rămas să aibă grijă de nepoată. Documentul a remarcat la capitolul activităţi politice sărbătorirea Dragobetelui (lucru menţionat de două ori) şi a zilei lui Mihai Eminescu. Plus apelul lui Bojin, şef în continuare şi în guvernarea Boc şi om de afaceri, către ” cei cu societăţi comerciale pe care îi rugăm să vină alături de noi”. Vicepreşedintele Viorel Matei a anunţat că „aici în sală este nucleul dur al partidului, forţa Partidului Democrat”.
Sala a reacţionat imediat şi s-a întors foaia corectă cu PSD. Vicepreşedintele Consiliului

de Ilie Florin nu bagi nimic?pai pe domeniul tau faci „ciocul mic”?