Vadim Tudor şi-a găsit naşul – Dan Diaconescu

Vadim Tudor şi-a găsit naşul – Dan Diaconescu

1
DISTRIBUIȚI

Din buza Cercetărilor Penale, proaspătul descătuşat Dan Diaconescu a anunţat că intră-n politică. Partidul Poporului Român se va dan diaconescunumi noua construcţie politică.  Cu siguranţă, osatura noii mişcări va fi OTV-ul. Iar platforma politică una extrem de simplă şi pragmatică – populistă ca şi „televiziunea poporului”. Aşa cum a simţit golul de pe piaţa media, înfiinţând televiziunea tabloid, aşa a mirosit faptul că există pe scena politică o zonă care i se potriveşte ca o mânuşă – cea a populismului. Atât de drag fanilor serialului fluviu Elodia, îndrăgostiţilor de justiţia-n direct cu piticul porno, fidelelor vrăjitoarelor şi clarvăzătorilor sau celor care scuipă coji de seminţe din colţul gurii strigând „Dă-le-n gură, nea Dane”.  Sunt aceea parte a societăţii care ani la rând l-a votat pe Corneliu Vadim Tudor doar pentru că răcnea spumegând împotriva mafiei şi care au migrat pentru un timp către Traian Băsescu. Dar acum, primul marinar al ţării i-a pierdut pentru că au fost primii loviţi de legile austerităţii. Nu întâmplător, Dan Diaconescu a catalogat eliberarea sa „prima victorie a poporului român”.


Popor român care a început să răcnească „Diaconescu nu uita, noi am fost de partea sa”. Ca proaspăt lider de partid anunţat a făcut şi primul gest – o baie de mulţime.  Că vorba lui ” de mult nu s-au mai făcut băi de mulţime în ţara asta”. De când Traian Băsescu se bătea pe burtă cu poporul şi îi povestea patronului OTV despre muzeele vizitate prin porturile lumii. În timp ce fostul partener de discuţii se chinuie cu  Boc să găsească variante de rezolvare a crizei, Dan Diaconescu a venit şi cu prima soluţie economică „cu cele 3 milioane de euro cheltuite în ancheta mea se puteau mări pensiile”. Simplu, clar şi la obiect. Dacă Diaconescu se va mişca repede cu noul său partid, profitând de valul de popularitate de care se bucură în acest moment în rândul publicului ţintă, va reuşi să mute în dreptul său procentele care, conform ultimelor sondaje, au început să crească în dreptul lui Corneliu Vadim Tudor. Plus că agenţi electorali de genul Magda Ciumac fac mai mult decât găleţile sau un kil de zahăr în rândul poporului votant. Otevistul şef va reuşi chiar să maximizeze profitul de pe urma crizei pentru că oferă un drog mai puternic şi mai uşor de prizat decât prăfuitul CVT –  procesele otevisto-diaconiste, care strâng mai multe voturi decât declaraţiile sforăitoare despre execuţiile pe stadioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.