EXCLUSIV Student tunisian, prins în flagrant cu 180 de pastile de Ecstasy...

EXCLUSIV Student tunisian, prins în flagrant cu 180 de pastile de Ecstasy UPDATE 1 Traficantul a fost arestat

2
DISTRIBUIȚI

Un tunisian, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara, a fost reţinut de poliţiştii anti-drog ai Brigăzii de ecstasyCombatere a Crimei Organizate în timp ce încerca să vândă o importantă cantitate de droguri de mare risc. Investigatorii sub acoperire au intrat în „afaceri” cu studentul de la care au cumpărat câteva pastile, iar apoi au bătut palma pentru a lua alte 50 de pastile Ecstasy pentru 600 de euro. Când traficantul vindea la bucată, preţul unei pastile de Ecstasy era mai mare, ajungând până la 20 de euro.


Extrem de sigur pe el, tunisianul i-a invitat pe cumpărători la el acasă pentru a încheia tranzacţia. În momentul în care a scos drogurile, traficantul s-a trezit cu echipele de la Flagrant peste el în casă. În timpul percheziţiei, în buzunarul unui sacou au fost găsite alte 130 de pastile şi şapte grame de marijuana. De altfel, în momentul flagrantului, tunisianul era „fumat”. Studentul de 23 de ani avea pentru astăzi rezervat bilet de avion pentru a pleca în vacanţă. Drumul spre casă i-a fost întrerupt de poliţiştii de la „Crimă Organizată”. Procurorul DIICOT a început urmărirea penală împotriva tunisianului pentru trafic de droguri de mare risc, urmând să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă instanţei.

UPDATE1 În urma audierilor de la Tribunalul Timiş, judecătorul a decis arestarea preventivă pe 29 de zile a studentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.