Aberant – pepeni importaţi din Grecia cu 0,13 lei kilogramul

Aberant – pepeni importaţi din Grecia cu 0,13 lei kilogramul

1
DISTRIBUIȚI

Peste 15 tone de piersici au fost confiscate, astăzi, de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi de comisarii Gărzii pepeni verziFinanciare în urma unei acţiuni în Piaţa de Gros din Timişoara.  Cetăţeanul grec, Neochoritis Emanouil, de 54 de ani, patronul SC M&R Fructe SRL  nu a putut prezenta documente care să ateste provenienţa certă pentru 15853 de kg de piersici achiziţionate din Grecia.


Singurul act prezentat a fost unul de însoţire a mărfii. Grecul s-a ales cu o amendă în valoare de 6000 lei şi s-a dispus confiscarea tonelor de piersici.  Persoana fizică autorizată, Vinela Dincă a fost prinsă  după ce a comercializat pepeni verzi aduşi din Grecia, deşi nu avea nici măcar casă de marcat.  Conform facturilor prezentate de aceasta, cele 18560 de kg de pepeni verzi au fost importate la incredibilul preţ de 0,03 eurocenţi  kilogramul, adică doar 0, 13 lei. ” Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a stabili valoarea reală la care a fost importată marfa. Au fost ridicate toate documentele”, a declarat pentru PRESSALERT.ro, Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş. Până atunci, femeia a fost amendată cu 8.000 lei pentru lipsa casei de marcat

1 COMENTARIU

  1. SARACII COMERCIANTI,DUPA CE SARACI STAU YI NOAPTE SA FACA UN BAN MAI VIN SI ASTIA CU AMENZI.IMPORTANT E CA ARE FACTURA SI PLATESTE CEVA LA STAT NU CA SI ALTI CARE NICI MACAR NU MUNCESC CA SI ACESTI OAMENI DIN PIETE

Dă-i un răspuns lui SIMONA Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.