ABERANT Mecanic auto, „uns” şef serviciu administrare domeniu public în primărie

ABERANT Mecanic auto, „uns” şef serviciu administrare domeniu public în primărie

1
DISTRIBUIȚI

Situaţie incredibilă la Primăria Ghiroda descoperită de Inspectoratul Teritorial de Muncă – 15 persoane au fost angajate din 2008 şi cornelia corescu 11ppână în prezent fără concurs, printr-o simplă dispoziţie a primarului PNŢCD Vasile Cădaru. „Legea spune că încadrarea se face numai prin concurs sau examen. În toate cazurile s-au depus nişte cereri anagramatice de la cap la coadă. În baza acestora, primarul a semnat dispoziţii de angajare a celor 15 persoane cu contracte pe perioadă de doi ani, după care le-a prelungit cu încă un an, deşi acestea au încetat de drept”, a declarata, astăzi, Cornelia Corescu, şeful ITM Timiş. Cea mai aberantă situaţie descoperită de inspectorii de muncă a fost cea a unui mecanic auto care, din decembrie 2008, a fost încadrat ca şef serviciu administrarea domeniului public Ghiroda, primind pe lângă salariul de încadrare de 894 lei  la care se adaugă spor de 25% pentru vechime, 25% spor de dispozitiv şi 30% indemnizaţie de conducere.


Pentru că secretarul primăriei a refuzat să semneze dispoziţiile primarului, acesta ţi-a angajat propriul consilier juridic, conform aceleiaşi scheme. În urma controlului, inspectorii ITM au dispus intrarea în legalitate prin darea afară a celor 15 persoane angajate ilegal. Primarul din Ghiroda a plecat, însă, în concediu cu tot cu ştampilă şi alte registre ale instituţiei, viceprimarul fiind în imposibilitate de a duce la îndeplinire decizia celor de la Inspectoratul de Muncă. „Când i-am explicat că a încălcat legea, mi-a spus că e primar ales şi nimeni nu-i dă dispoziţii ce să facă. Dacă nu va respecta decizia, vom aplica amendă de 3000 lei pentru fiecare dintre cei 15 angajaţi ilegal. În consiliul local a venit cu noua organigrama prin care vroia să dea afară funcţionarii publici care erau angajaţi legali şi să-i menţină pe cei numiţi ilegal”, a susţinut Cornelia Corescu. Prefectul de Timiş Mircea Băcală a susţinut că nu a primit nici o informaţie despre situaţia de la Ghiroda şi „acum vreau să văd care jurist în 2008 a avizat de legalitate aceste dispoziţii de primar”. Cormelia Corescu a anunţat că după descoperirea situaţiei de la Ghiroda vor începe verificări pe această linie la toate primăriile din judeţ.

1 COMENTARIU

  1. as dori si eu o informatie cu privire la conditiile care trebuie indeplinite pentru a deveni inspector de munca,respectiv cum si in ce consta examenul pentru aceasta functie,ce studii sau ce specializari trebuie sa ai pentru a fi competent sa accezi intr-o atare funnctie. va multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.