Un cartonaş portocaliu pentru liderul Bojin

Un cartonaş portocaliu pentru liderul Bojin

4
DISTRIBUIȚI

Pozând în faţa activului de partid pesedist ca preşedinte atotputernic, Titu Bojin a fost cobai pentru Victor Ponta, care a predat, titu bojin pancarta pvineri,  lecţia deschisă cum umileşti un indezirabil. Pentru că fostul procuror nu s-a chinuit o secundă să ascundă ruptura care există între el şi cel aflat în fruntea organizaţiei Timiş a PSD. Cu sânge rece i-a tras covorul de sub picioare, anunţând că pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean, funcţie la la care Bojin visează cu ochii deschişi, ar putea fi ales un candidat independent. Asta la nici o zi de când cel aflat în fruntea social democraţilor timişeni a ieşit să pozeze în potenţial candidat, forţând lucrurile pentru că decizia se va lua doar după nişte analize sociologice serioase care să maximizeze rezultatele electorale ale USL.


Lăsarea în stradă a lui Bojin la întâlnirea Ponta- Ciuhandu a fost dovada supremă a neîncrederii şefului PSD în liderul său local. Lider local căruia Ponta la momentul în care a fost ales preşedinte i-a spus că „unul dintre criteriile de evaluare va fi lupta cu PD-L”. Desigur că Bojin, susţinut de şeful PD-L ca să rămână la Apele Române să aplice politica guvernului Boc, a avut „merite” deosebite în bătălia cu portocalii. Printre acestea – a votat alături de PD-L pentru ca firma familiei Ostaficiuc să mai primească nişte facilităţi de la consliul judeţean, fără să scoată nici un cuvânt despre conflictul de interese evident, sau, la mitingul din faţa sediului democrat liberalilor,  le-a cerut colegilor să nu scandeze împotriva puterii. Ponta i-a dat liderului Bojin primul cartonaş. Portocaliu. Cum Ponta a anunţat că se rupe pisica, rămâne de văzut când se vor limpezi apele în PSD Timiş şi se va trece la roşu.

4 COMENTARII

  1. TRACTORISTU’ AJUNS POLITICIAN !
    sau vai de mama noastra pe mainile cui am ajuns sa ne conduca !?
    macar la comunisti clasa muncitoare promovata la activisti mai facea si ceva scoala. astia isi cumpara 7 clase plus liceu plus facultate plus masterat plus doctorat in 2 ani cu 3000 euro si fac dupe aia pe academicienii. da’ au o facultate certa, fura de rup !

  2. Pentru ca sistemu’ „comisioanelor” in Romania este prost croit, lupta intre partide politice se da pe viata si pe moarte. Sistemu’ fiind croit pe principiul „da vinar teicit ol” normal ca partidu’ de la guvernare nu da nimic si la opozitie. Asa ca se ajunge ca lupta politica sa devina, in fapt, o lupta pentru resurse si supravietuire. Din acest punct de vedere, Titus Stapanu’ Apelor a gandit corect, incercand sa asigure resurse financiare si materiale pesedeului. Insa din punct de vedere poltic a gresit. Plus ca, Titus Stapanu’ Apelor trebe sa deconteze datoriile de onoare lasate de socru’ lui Victoras. Fiind de notorietate blatu’ facut de Brendu’ cu Papa Ilie, cand a fost sabotata vecina mea din Mehala, Coco, carele era contracandidata lu’ Ilie in colegiu. Este de notorietate faptu’ ca Brendu’ a cerut primarului din Fardea si altora din aceeasi zona sa’l sustina pe sestache pe Papa Ilie. Asa ca Coco, a luat gherla. Cum gherla a luat Coco si cu numirea la Ministeru’ Muncii, in functzia de secretar de stat. Acolo stramba a fost bagata de Pitzyponcu’ Gastric, care i’ar fi fost frica de ascensiunea crestinilor neoprotestanti si astfel a luxat’o pe Coco, stiute fiind legaturile dintre aceasta si senatorul David.
    Dar sa revenim la Titus Stapanu’ Apelor. Acu’ acesta stie ca nu are nici osansa la sefia Consiliului Judetean, dar prin candidatura lui de mucava i’ar da o mana de ajutor Brendu’lui sa prinda inca un mandat la cejete.
    Un singur lucru se uita. Pozitia Pitzyponcu’lui Gastric. La ora actuala, Pitzyponcu’ Gastric trage sforile la Bucuresti si’l sapa pe Brendu’ cu orice ocazie. Asa ca este posibil ca PD minus L sa’l prezinte ca si catindat la cejete pe Pitzyponcu’ Gastric in dauna Brendu’lui, care urmeaza sa iasa in decor si sa fie surghiunit la pescuit pe lacu’ Surduc. Asa ca Bojin va ramane de caruta pen’ca Pitzyponcu’ Gastric nu este dispus sa onoreze promisiunile Brendu’lui.

  3. mah tov. aburici ,
    iar vi matali cu bombe …fisssssssss
    dom ostafriciuc o cotizat serios la ai de sus iar madam Woodrea o pus ochii pi dinsul ca-i ferchesh (desi mai nou tipu e specialist numa la…limbi…). asa ca tot iel ramane la cjt. ca mai sunt ceva coco de colectat.

  4. @leucutza
    Mai uluca, barna, pai, limba sau cum iti mai zici, comentu’ era despre Titus Stapanu’ Apelor si de cum va ramane el de carutza. Si nesatisfacut si cu banii luati. Despre comenturile tale nesarate si nefundamentate, afla ca nu sunt curios. Inainte spunea’i ca Brendu’ e pe invers, acu zici ca nu mai poate decat cu limba. Maine cine stie ce o sa mai inventezi. Asa ca, hai marsh ordinarule. Ai macar decentza de a nu te lega de oameni cu privire la chestiile intime. Nu este treaba mea si nici a ta, daca Brendu’ mai poate sau nu. Sau poate tu esti atat de „voiorist” incat sa stai noaptea pe la geamuri si sa asculti ce fac noaptea oamenii in casa. Mai ulucutza esti o javra ordinara.

Lasă un răspuns la leucutza Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.