Timişoara visează să ajungă capitală culturală europeană după 2019

Timişoara visează să ajungă capitală culturală europeană după 2019

2
DISTRIBUIȚI

„S-o facem din timp”, acesta a fost îndemnul primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, pentru reprezentanţii societăţii civile care s-bastionul cetatii02au adunat pentru a începe demersurile ca oraşul de pe malurile Begăi să ajungă după 2019 Capitală culturală europeană. „Este proiectul comunităţii şi fără sprijinul acesteia este inutil. Nu este vorba de nici un fel de capital politic pentru că proiectul trebuie să se bucure susşinerea tuturor partidelor politice şi să fie continuat indiferent cine este la putere în Timişoara.


Pentru a avea succes trebuie să continuăm acţiunea începută în iarna anului trecut”, a susţinut Ciuhandu. Directorul Filarmonicii „Banatul”, Ioan Coriolan Gârboni i-a încurajat pe cei prezenţi, susţinând că ” deşi şi Iaşul şi Clujul şi-au anunţat intenţia, lucrurile nu sunt la ei atât de avansate. La Cluj Napoca nu se înţeleg, iar la Iaşi nu au făcut nimic concret”. Pe lângă susţinerea candidaturii Timişoarei de către Ioan Holender, fostul director al Operei din Viena, s-a vorbit şi despre sprijinul Hertei Muller, dar şi a oraşelor înfrăţite şi a ţărilor care au consulate în municipiu. Cei prezenţi au semnat un angajament de susţinere a acestui proiect, urmând ca reprezentanţii primăriei să se întâlnească, vineri, şi cu parlamentarii. Oricum, până în 2019, Timişoara trebuie să-şi rezolve problemele de infrastructură, dar şi proiectele de dezvoltare culturală.

2 COMENTARII

  1. Astia isi dau seama ce vorbesc? La cum arata centrul orasului? Pai Piata Unirii trebuie pavata ca lumea, in toata zona Cetate trebuie restaurate cladirile istorice, pavaje, infrastructura, sali de spectacole. Propaganda taranista.

Dă-i un răspuns lui dan Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.